FMI a transformat dialogul social în unul de tip comunist

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sindicaliştii:

FMI a transformat dialogul social în unul de tip comunist

Social 22 Ianuarie 2013 / 00:00 495 accesări

Preşedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, le-a reproşat oficialilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) că au transformat dialogul social într-unul de tip comunist, dat fiind faptul că sindicatele au fost chemate la negocieri după ce se decisese cu privire la salariul minim. Hossu a spus că reproşul făcut a fost justificat de faptul că reprezentanţii FMI au chemat sindicatele la discuţii privind salariul minim după ce convenise deja cu Guvernul în privinţa majorării acestuia în două etape, la 750 de lei şi, ulterior, la 800 de lei. În acelaşi context, liderul \"Cartel Alfa\" a mai spus că principalele cinci confederaţii sindicale au subliniat, la discuţiile cu reprezentanţii FMI, necesitatea majorării salariului minim la 850 de lei, în condiţiile în care de această măsură ar viza nu mai puţin de 1,9 milioane de salariaţi, existând totodată beneficii aduse bugetului de stat. Bogdan Hossu a adăugat că discuţiile purtate au vizat şi reformele în structura companiilor cu capital majoritar de stat, în special la cele din energie şi transporturi, sindicaliştii cerând întâlniri separate cu federaţiile din domeniile respective. Preşedintele \"Cartel Alfa\" a adăugat că a fost abordat şi subiectul modificării Legii dialogului social, prilej cu care reprezentanţii FMI ar fi exprimat rugămintea ca proiectul în acest sens să intre în dezbatere parlamentară.

Taguri articol


12