Fondurile europene, accesate din toamnă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fondurile europene, accesate din toamnă

Administrație 22 Iunie 2007 / 00:00 754 accesări

Programul Operaţional Regional (POR) ar putea fi semnat cu ocazia vizitei în România a comisarului european pentru Politică Regională, Danuta Hubner, în 12-13 iulie, iar primele contracte pentru proiecte ar urma să fie încheiate în octombrie-noiembrie, a declarat ieri, ministrul Laszlo Borbely. "Sperăm că vom semna atît programul operaţional regional, cît şi programele sectoriale, care trebuie revăzute de Comisia Europeană, precum şi cadrul naţional strategic de referinţă. Nu văd niciun impediment pentru care să nu semnăm aceste documente în luna iulie. Asta înseamnă că au existat foarte multe discuţii între cele două părţi şi că sîntem în grafic, ca şi alte ţări europene, pentru a putea încheia primele contracte în octombrie-noiembrie", a declarat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Lazslo Borbely. El a precizat că obţinerea finanţărilor pentru proiecte cu fonduri europene depinde de elaborarea unei strategii coerente la nivelul Guvernului şi, în special, la nivelul autorităţilor locale care trebuie să realizeze aceste proiecte. "Anul 2007 reprezintă un an de pregătire, iar actorii principali sînt autorităţile publice locale, care trebuie să aibă strategii şi planuri foarte bine structurate. Guvernul trebuie să fie un partener în cadrul acestor programe, însă doar Consiliile Locale cunosc şi înţeleg cel mai bine problemele din zonele pe care le administrează", a spus Borbely.

Ministrul a subliniat importanţa realizării unor strategii pe termen lung, care să depăşească schimbările politice. "E greu ca un primar să schimbe o strategie care e bine pusă la punct", a afirmat Borbely. Valoarea totală a POR, pentru perioada 2007-2013, este de 3,72 de miliarde de euro. 90 de proiecte PHARE au fost trecute în cadrul POR şi vor beneficia de fonduri de la buget în vederea întocmirii studiilor de fezabilitate. Borbely a declarat, la începutul lui iunie, că în acest an, cel mai devreme în luna octombrie, vor putea fi încheiate circa 50-55 de contracte, în valoare de aprox. 800 de milioane de euro, deşi previziunile iniţiale priveau valoarea de 400 de milioane de euro. Programele Operaţionale sînt documentele în baza cărora se realizează programarea operaţională şi implementarea efectivă a Fondurilor Structurale şi de Coeziune şi prezintă domeniile majore de intervenţie care sînt cofinanţate de Fondurile Structurale şi de Coeziune.



12