Fostul primar de la Medgidia, judecat pentru favorizarea infractorului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostul primar de la Medgidia, judecat pentru favorizarea infractorului

Eveniment 14 Martie 2009 / 00:00 2767 accesări

Parchetul de pe lîngă Tribunalul Constanţa a finalizat urmărirea penală şi a trimis, ieri, pe rolul instanţei dosarul în care, Dumitru Moinescu, de 52 ani, fostul primar al municipiului Medgidia, este acuzat de comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului. Conform actului de inculpare, Dumitru Moinescu ar fi intervenit în ancheta poliţiştilor cu privire la un scandal petrecut pe 9 aprilie 2006 în discoteca „Teachers” din Medgidia. Potrivit procurorilor, la acea dată, opt persoane au dat buzna în local, înarmate cu furci, bîte, săbii, cuţite şi un pistol şi, după ce au spart geamurile, au ieşit afară şi au devastat două maşini, un BMW şi o Dacia Logan, ce aparţineau unui localnic, Ferat Cherim. Scandalagii au provocat panică în rîndul clienţilor, pe care i-au ameninţat şi i-au înjurat ca la uşa cortului. Anchetatorii spun că, după ce poliţiştii au potolit spiritele, şi-a făcut apariţia Moinescu, la acea dată primar al oraşului, însoţit de fostul şef al Poliţiei Medgidia, cms. Lilian Buzea. La vederea lui Moinescu, personalul discotecii a sărit la gîtul lui cu reproşuri de genul „oamenii tăi ne omoară aici şi uite ce se întîmplă!”. După ce s-au uitat la geamurile sparte şi au constatat care este paguba suferită de patronul discotecii, Moinescu şi Buzea au plecat. La scurt timp însă fostul primar a revenit singur în local şi i-a cerut lui Ferat Cherim, care dădea declaraţii în faţa unui poliţist, să îşi ridice maşinile distruse şi să nu cheme televiziunile ca să filmeze pentru că face oraşul de rîs. În acel moment a apărut şi patronul discotecii, Daniel Tudor, care l-a întrebat pe primar cine îi plăteşte lui geamurile sparte, iar Moinescu l-a asigurat că va suporta el toată paguba. O jumătate de oră mai tîrziu, patronul a fost chemat de Moinescu la Primărie. Daniel Tudor a luat cu el doi prieteni, întrucît îi era frică să se ducă singur la întîlnirea cu edilul. Procurorii spun că în biroul lui Moinescu se aflau doi dintre scandalgii, care erau căutaţi de poliţişti şi pe care primarul îi ascundea ca să scape de răspunderea penală. Implicarea fostului edil din Medgidia a continuat în aceeaşi zi, cînd a intervenit în treaba poliţiştilor veniţi să percheziţioneze casele scandalagiilor. Dumitru Moinescu este acuzat că a încercat să se opună acţiunii oamenilor legii.

A incercat să influenţeze ancheta procurorilor

Ancheta a continuat ulterior la sediul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Medgidia, unde suspecţii au fost interogaţi de procurori. Şi acolo a intervenit Moinescu. Reprezentantul Ministerului Public susţine, în rechizitoriu, că fostul primar a venit la Parchet şi a întrerupt ancheta procurorului, încercînd să influenţeze mersul investigaţiilor. După finalizarea cercetării judecătoreşti, cei opt scandalagii, Titi Nicolae, Marian Nicolae, Ilie Arghir, Florin Răducu, Iulian Ştefan Mate, Marius Ionuţ Ciocoiu, Răzvan Valentin Şerban şi Constantin Pădurean, au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi distrugere. Dumitru Moinescu a fost anchetat separat şi abia vineri a fost trimis în judecată, în stare de libertate. Contactat telefonc, fostul primar a declarat că el nu a fost înştiinţat de întocmirea rechizitoriului împotriva sa şi că va face comentarii după ce va intra în posesia actului de inculpare. „Practic nu ştiu de ce anume sînt acuzat, nu am fost chemat la Parchet pentru a mi se aduce la cunoştinţă acuzaţiile. Voi face un comunicat de presă şi vă voi spune părerea mea cu privire la aceste acuzaţii!”, a afirmat Dumitru Moinescu.



12