Fotografiile nud ale prinţului Harry, publicate cu întârziere în Marea Britanie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un tabloid sfidează Casa Regală

Fotografiile nud ale prinţului Harry, publicate cu întârziere în Marea Britanie

Monden 25 August 2012 / 00:00 716 accesări

IPOSTAZE FIERBINŢI Fascinaţia nudităţii celor bogaţi sau celebri, vedete într-un cuvânt, îi face pe mulţi să cumpere orice iar tabloidele trimit armate de paparazzi pentru a surprinde momente dintre cele mai inedite sau chiar indecente. Unele vedete încearcă să ţină sub control acest fenomen şi preferă să facă fotografii aşa-zis artistice, mai ales dacă ajung la vârste la care astfel de instantanee le scot în evidenţă forma fizică la vârste tot mai înaintate. Nicole Kidman şi, mai nou, Celine Dion au pozat în ipostaze hot la 45, respectiv 44 de ani. Celine Dion, de obicei sfioasă, s-a aventurat într-o şedinţă de shooting pentru publicaţia ”V”, care tocmai a publicat imaginile cu Nicole Kidman. Topless şi mai sexy ca niciodată, Celine Dion poate fi admirată în toată splendoarea ei. De fapt, fotografiile alb-negru dezvăluie publicului o altă Celine Dion, dincolo de artista, soţia şi mama iubitoare. Tot de amorul artei, dublat de un cec consistent, actriţa Natalie Portman nu s-a arătat deloc timidă în ceea ce priveşte renunţarea la haine. Actriţa, imaginea Dior de mai mulţi ani, a pozat nud pentru gama Rouge Nude. Vedetele sunt însă supărate când nu li se respectă intimitatea. Vanessa Paradis, fosta parteneră de viaţă a lui Johnny Depp, a fost surprinsă de paparazzi la plajă. Spre deliciul acestora, vedeta nu purta sutienul de la costumul de baie.

SOLICITARE SFIDATĂ În Marea Britanie s-a declanşat un adevărat scandal şi s-a reluat disputa publică privind o serie de reglementări pe care presa trebuie să le respecte după ce mai multe fotografii cu prinţul Harry nud au ajuns pe un site american. Tabloidul ”The Sun”, cel mai citit cotidian din Marea Britanie, a publicat, în ediţia de vineri, fotografiile, în pofida solicitării ferme a familiei regale. Până în prezent, presa britanică a evitat să publice pozele cu cel de-al treilea moştenitor al tronului britanic, făcute în cursul weekend-ului trecut, la Las Vegas, cu prilejul unei partide de biliard american pe dezbrăcate, alături de una sau două tinere, şi ele complet goale. Joi, după ce au fost contactate de Press Complaints Commission, organismul de control al presei, ziarele britanice s-au abţinut de la publicarea fotografiilor considerate şocante care îl prezintă pe tânărul prinţ în timp ce se distra complet gol alături de câţiva prieteni, într-un hotel din Las Vegas. ”The Sun” a sfidat însă apelul comisiei şi a publicat fotografiile care circulau deja pe internet de câteva zile, precizând într-un comunicat că cititorii săi ”au dreptul de a le vedea”.

Tabloidul face parte din grupul de presă deţinut de Rupert Murdoch. Până vineri, doar blogul politic britanic Guido Fawkes le-a publicat, îndrăznind să sfideze cererea oficială a familiei regale, care subliniase faptul că publicarea acelor fotografii ar reprezenta o atingere adusă dreptului la viaţă privată. Paradoxul situaţiei este, într-adevăr, că fotografiile erau deja postate pe numeroase site-uri din străinătate, inclusiv în publicaţii respectabile, precum RTL în Franţa sau CBC în Canada.



12