Fraţii Becali au pierdut şansa de anulare a pedepselor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fraţii Becali au pierdut şansa de anulare a pedepselor

Eveniment 11 Aprilie 2014 / 16:06 249 accesări

Curtea de Apel Bucureşti a judecat astăzi contestaţiile în anulare depuse de Ioan şi Victor Becali la decizia prin care au fost condamnaţi la 6 ani şi 4 luni şi, respectiv, 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, în Dosarul Transferurilor. Judecătorii au analizat admisibilitatea celor două contestaţii şi au ajuns la concluzia că nu pot fi aduse în discuţia instanţei, spre deosebire de contestaţiile pe care le-au făcut Cristian Borcea şi Mihai Stoica. Dacă aceştia din urmă au şanse să ajungă în faţa instanţei pentru a cere anularea pedepsei, nu acelaşi lucru se va întâmpla cu Ioan şi Victor Becali. Cei doi voiau să fie rejudecaţi, pe motiv că faptele pentru care au fost condamnaţi s-ar fi prescris şi că nu ar fi beneficiat de legea penală mai favorabilă.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis pe 4 martie condamnarea la închisoare cu executare a celor inculpaţi din dosarul transferurilor din fotbal. George Copos, fostul acţionar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua la 3 ani şi 6 luni de detenţie, Cristian Borcea, fost acţionar al FC Dinamo - 6 ani şi 4 luni, Ioan Becali - 6 ani şi 4 luni, Victor Becali - 4 ani şi 8 luni. De asemenea, Jean Pădureanu, fost preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în acelaşi dosar, Gheorghe Popescu la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Neţoiu la 3 ani şi 4 luni de detenţie cu executare.



12