Gabriel Iancu, cel mai prolific tânăr jucător din Liga 1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gabriel Iancu, cel mai prolific tânăr jucător din Liga 1

Sport 26 Octombrie 2012 / 00:00 609 accesări

La doar 18 ani, mijlocaşul Gabriel Iancu este noua atracţie a Ligii 1 la fotbal. Înzestrat cu multe calităţi, care l-au transformat la o vârstă fragedă într-un titular incontestabil la noua “gaşcă nebună” a Ligii 1, “diamantul” trecut prin curtea Stelei şi şlefuit apoi în curtea Viitorului Constanţa nu a întârziat să confirme aşteptările. Patru goluri marcate în primele 12 etape ale primului eşalon, toate din acţiune, reprezintă o performanţă cu care se află la egalitate din acest punct de vedere cu mult mai experimentaţii Nicolae Dică, Pantelis Kapetanos, Nicolae Grigore sau Marius Alexe. Tehnic, rapid, cu mult tupeu pe teren, indiferent de adversar, Iancu a reuşit în scurt timp să atragă atenţia multor cluburi importante, atât din ţară cât şi din străinătate: Steaua, Ajax Amsterdam, Galatasaray sau Sampdoria fiind câteva dintre acestea.

„Sincer, mă gândeam înaintea sezonului că voi avea un an foarte bun, dar în acelaşi timp a fost şi o surpriză plăcută că sunt acum golgeterul echipei. Sper să înscriu cât mai mult până la finalul campionatului. Jocul bun cred că se datorează şi ambiţiei, fiecare jucător tânăr îşi doreşte să ofere cât mai mult. Orice jucător vrea să ajungă la un club cât mai important, bineînţeles că mă motivează şi mai mult faptul că pot fi monitorizat de alte echipe puternice. Deocamdată vreau să mă pregătesc cât mai bine la Viitorul şi voi vedea la momentul respectiv ce alegere voi face, dacă voi avea oferte. Acum am auzit doar din presă de eventualele echipe interesate”, a mărturisit internaţionalul de juniori Gabriel Iancu. Deşi a înscris golul celei mai importante victorii a Viitorului în Liga 1, în deplasare, cu CFR Cluj, Iancu rămâne modest. „Nu am fost erou. Am ajutat doar echipa cu acel gol. A fost cel mai important gol, dar contează foarte mult că suntem uniţi. Sper ca rezultatele noastre bune să continue şi să fim susţinuţi de cât mai mulţi suporteri şi la meciul cu Pandurii”, a mai spus Gabriel Iancu.

Taguri articol


12