Geoană şi Tăriceanu nu participă la consultările iniţiate de Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Geoană şi Tăriceanu nu participă la consultările iniţiate de Băsescu

Politică 06 Martie 2007 / 00:00 624 accesări

Consultările şefului statului cu partidele parlamentare pe tema referendumului privind votul uninominal încep astăzi la Cotroceni, cînd sînt programate PSD, PD şi UDMR, urmînd ca mîine să discute cu preşedintele Traian Băsescu delegaţiile PNL, PRM, PC şi cea a minorităţilor naţionale. Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu a declarat ieri că delegaţia partidului la consultările politice de astăzi va fi condusă de unul dintre vicepreşedinţi, nu de liderul partidului, Mircea Geoană. El a precizat că decizia ca Geoană să nu participe la consultări a fost luată de Biroul Permanent Naţional al PSD. Diaconescu a invocat "caracterul şi forma" în care Administraţia prezidenţială a trimis partidului invitaţia pentru consultări pe marginea variantelor de vot uninominal susţinute de diverse partide. Pe de altă parte, Diaconescu a apreciat că aceste consultări politice iniţiate de Băsescu sînt "un exerciţiu de imagine", ele fiind propuse după ce şeful statului şi-a anunţat intenţia iniţierii unui referendum pentru introducerea votului uninominal. Un alt argument invocat de Diaconescu pentru a susţine această afirmaţie a fost că adoptarea unei variante de vot uninominal poate fi rezolvată în Parlament. Totodată, social-democraţii au reluat solicitarea către şeful statului de a nu folosi referendumul pentru introducerea votului uninominal ca "diversiune politică". Ei consideră, de asemenea, că eventuala amînare a acestui referendum, sub pretextul priorităţii alegerilor europarlamentare, ar demonstra că "interesul subit" al lui Băsescu pentru votul uninominal a fost "nesincer şi oportunist". Pe de altă parte, deşi liderii PSD s-au pronunţat în repetate rînduri pentru amînarea alegerilor europarlamentare, Diaconescu a precizat ieri că partidul a adunat semnăturile necesare înscrierii în cursa electorală din 13 mai, iar strategia campaniei electorală stabilită anterior poate fi aplicată în cazul în care Guvernul va decide organizarea la termen a acestor alegeri. PSD a stabilit ieri şi componenţa delegaţiei care va participa la consultările iniţiate de Băsescu privind votul uninominal, aceasta fiind compusă din şase parlamentari şi condusă de Cristian Diaconescu.

Tot ieri, liderul PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, l-a desemnat pe vicepreşedintele liberal Crin Antonescu să conducă delegaţia PNL care va participa la consultările de la Palatul Cotroceni. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele formaţiunii, Ludovic Orban. Întrebat care va fi mandatul liberalilor pentru întîlnirea de la Cotroceni, vicepreşedintele PNL a susţinut că vor să afle cînd va fixa şeful statului referendumul pe tema votului uninominal, "pentru că vrem ca acesta să nu bruieze alegerile pentru Parlamentul European". Din delegaţia care va participa la dicuţiile de la Palatul Cotroceni fac parte, alături de Crin Antonescu, Ludovic Orban, Teodor Meleşcanu şi Mihai Voicu. Reamintim că PRM a anunţat de săptămîna trecută că nu va participa la aceste consultări.



12