George Clooney a schimbat locul nunţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De dragul iubitei

George Clooney a schimbat locul nunţii

Monden 28 Mai 2014 / 00:00 548 accesări

Moara zvonurilor despre nunta actorului, regizorului şi producătorului american George Clooney cu avocata Amal Alamuddin nu se mai opreşte. De această dată, presa britanică dă ca sigură o nouă locaţie pentru nunta celor doi. George Clooney ar vrea ca nunta să aibă loc la castelul Highclere, locul de filmare a serialului ”Downton Abbey”. Cei doi ar fi ales împreună locaţia, după ce au vizitat domeniul pe care se află castelul Highclere, săptămâna trecută, situat în apropiere de Londra, iar Amal Alamuddin, cu rădăcini libaneze, dar crescută la Londra, a rămas încântată de castelul situat pe o proprietate de peste 40 de hectare. ”George s-a împrietenit cu actorul Hugh Bonneville, care joacă rolul lordului Robert Crawley, în timpul filmărilor la ”The Monuments Men”, de anul trecut. Când a văzut reacţia viitoarei mirese la impresionantul castel victorian, situat pe 40 de hectare de parcuri, a început să se intereseze discret dacă ar putea să organizeze nunta aici. Şi proprietarii i-au răspuns că ar fi foarte fericiţi să îi primească”, a declarat o sursă pentru MailOnline.com.

Castelul Highclere ar putea fi o destinaţie ideală pentru nunta celor doi, anunţată pentru luna septembrie, deoarece este situat în apropiere de Londra şi de aeroportul Heathrow, astfel încât atât familia din America a lui Clooney, cât şi familia extinsă a lui Amal Alamuddin din Liban şi Dubai se vor putea deplasa cu uşurinţă la nuntă. În prezent, castelul este locuit de al optulea lord Carnarvon şi de soţia sa, care permit închirierea unor părţi a acestuia pentru organizarea de nunţi, la preţuri care pornesc de la 23.000 de lire (circa 28.415 de euro) pe zi. ”George este încântat de ideea de a se căsători la castel, deoarece este un loc plin de strălucire. Rudele din Orientul Mijlociu se vor bucura în mod sigur de împrejurimi, iar turul pe care îl vor face va transforma nunta într-un eveniment memorabil”, a declarat o sursă.

Taguri articol


12