Germania instruieşte forţele de securitate din Libia încă din 1979

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Germania instruieşte forţele de securitate din Libia încă din 1979

Monden 15 Aprilie 2008 / 00:00 510 accesări

Pe fondul polemicilor privind actualul ajutor acordat de autorităţile de la Berlin omologilor lor de la Tripoli, cotidianul “Frankfurter Allgemeine Zeitung” a relatat ieri că poliţia germană instruia deja personal pentru securitate în Libia, în 1979. Un funcţionar al poliţiei judiciare germane a plecat în Libia în 1979 pentru a acorda consultanţă gărzilor de corp ale liderului libian Muammar Kadhafi. Este vorba despre un gest de mulţumire pentru că făcuseră presiune asupra Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, condusă de Yasser Arafat, să refuze să primească în rîndurile sale membri ai Fracţiunii Armatei Roşii (RAF), un grup de terorişti germani de extremă-stîngă. RAF, fondată în 1970 şi autodizolvată în 1998, a ucis circa 30 de persoane în Germania între 1971 şi 1991, printre care şi oficiali de rang înalt, inclusiv din domeniul economic. Potrivit ziarului, un fost ofiţer paraşutist german a participat de asemenea la pregătirea libienilor între 1979 şi 1983, cu consimţămîntul serviciilor secrete germane.

Cooperarea în domeniul securităţii între cele două state a continuat chiar pînă la atentatul comandat de Libia împotriva unei discoteci din Berlinul de Vest, soldat cu trei morţi şi circa o sută de răniţi în 1986, potrivit publicaţiei. Săptămîna trecută în Germania a izbucnit o dispută după ce procurorul general din landul Renania de Nord-Westfalia a anunţat că anchetează poliţişti şi militari în exerciţiu şi în rezervă, angajaţi de o firmă de securitate pentru a instrui personal pentru securitate în Libia între 2005 şi 2007. Guvernul german a dezminţit orice implicare în această instruire, afirmînd că nu a aprobat-o sub nicio formă.

Taguri articol


12