Ginerele lui Băsescu şi fiul fostului preşedinte al Moldovei, împreună la DNA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ce caută fostul șef de stat român, acum, la Chișinău?

Ginerele lui Băsescu şi fiul fostului preşedinte al Moldovei, împreună la DNA

Justiție 01 Aprilie 2015 / 00:00 533 accesări

Celebrul „abonat” la despăgubirile de la ANRP, avocatul Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, este urmărit penal într-un nou dosar. Reamintim, pe scurt, mai vechiul dosar al ginerelui: după ce a omorât în acte pe supravieţuitoarea Brătienilor, acesta a cumpărat, împreună cu alte 11 persoane, vizate şi ele în dosar, drepturi de moştenire de la urmaşii familiei Brătianu. După ce a câştigat mai multe procese în instanţă cu statul român, Radu Pricop şi partenerii săi au obţinut de la ANRP despăgubiri de 10 milioane de euro, cu documente false. În noul dosar în care apare numele lui Pricop (suspect de complicitate la șantaj), DNA i-a reținut deja pe Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, și pe Constantin Comănean, ofițer de poliție al DIICOT. Pricop a fost ieri la DNA, de unde a plecat după aproximativ 40 de minute de audieri. Pricop a luat act de faptul că are calitatea de suspect, însă nu a vrut să facă niciun fel de declaraţie în faţa anchetatorilor, el spunând că, mai întâi, vrea să îşi angajeze un avocat, potrivit Mediafax. O altă persoană urmărită penal pentru complicitate la șantaj în acest dosar este procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj. 

Sergiu Lucinschi a fost reţinut într-un dosar în care este suspectat de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi şantaj, comise în perioada 2014 - martie 2015, potrivit unui comunicat al DNA. Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop și de procurorul Remus Tudoran Jurj, a constrâns un om de afaceri să îi dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă. Reamintim că, luni seara, la domiciliul lui Sergiu Lucinschi au fost efectuate mai multe percheziţii. În același dosar a fost reținut și ofițerul de poliție Constantin Comănean, acuzat că a cerut mită sub promisiunea că va influența soluționarea unui dosar penal.

Procurorii au cerut, ieri, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

COINCIDENŢĂ STRANIE Ca o coincidenţă stranie - deşi, ţinând cont de personajul implicat, nu prea o putem trata ca atare -, în acest context, pe Băsescu l-a apucat vizita în... Moldova. Nu chiar la Petru Lucinschi, aşa, ca de la fost preşedinte la fost preşedinte, dar mai ştii? Oricum ar fi, bate la ochi vizita cu pricina. Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedinţiei de la Chişinău, Vlad Ţurcanu, Traian Băsescu și-ar onora o promisiune mai veche făcută președintelui moldovean, Nicolae Timofti.

Conform surselor citate, Radu Pricop l-a sprijinit în activitatea infracțională pe Sergiu Lucinschi, prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale care face obiectul unui dosar penal și prin formularea ulterioară (decembrie 2014 - martie 2015) a mai multor soluții nelegale, pentru remiterea sumei de 4.000.000 euro către Sergiu Lucinschi, inclusiv cea privind recunoașterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de omul de afaceri, ”sub imperiul constrângerilor repetate”. Anchetatorii mai spun că, în perioada ianuarie 2015 - martie 2015, Remus Tudoran Jurj, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care îl priveau pe același om de afaceri l-a sprijinit în mod constant pe Sergiu Lucinschi, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcţie de cum decurgeau discuţiile pentru remiterea banilor. Astfel, în 19 februarie 2015, procurorul DIICOT Jurj Tudoran a emis, cu încălcarea dispozițiilor legale, o ordonanță prin care i-a permis omului de afaceri părăsirea pentru cinci zile a teritoriului României, cu destinația Zambia. Ulterior, în 6 martie 2015, cu prilejul prelungirii măsurii controlului judiciar în cazul omului de afaceri, într-una dintre cauze, procurorul Jurj Tudoran i-a comunicat acestuia că are în lucru și alt dosar penal și că, dacă cele sesizate se vor confirma, va lua măsurile care se impun. ”Această presiune a fost pusă asupra omului de afaceri ca urmare a discuțiilor anterioare, contradictorii, dintre acesta și inculpatul Lucinschi Sergiu, cu privire la acceptul de a-i remite banii”, au adăugat procurorii DNA.

"Mai mult, pentru a-i întări încrederea, inculpatul Comăneanu Constantin, prin același intermediar, i-a transmis omului de afaceri o copie a plângerii depuse de inculpatul Lucinschi Sergiu și i-a comunicat totodată că se va lua împotriva lui măsura arestării, lucru care s-a și întâmplat ulterior", au precizat procurorii. Având în vedere că informaţiile se confirmaseră, după punerea sa în libertate, omul de afaceri a fost de acord să îi dea intermediarului suma de 30.000 de euro, din cei 50.000 de euro pretinși inițial, pentru rezolvarea favorabilă a dosarului său, susţin anchetatorii. În 30 martie, Comăneanu a fost prins în flagrant, după ce a primit de la intermediar 5.000 din cei 30.000 de euro daţi de omul de afaceri.



12