Greii PDL, în fruntea listei pentru europarlamentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Desemnare

Greii PDL, în fruntea listei pentru europarlamentare

Politică 04 Martie 2014 / 00:00 686 accesări

Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu şi Marian Jean Marinescu ocupă primele locuri pe lista PDL pentru alegerile europarlamentare, a anunţat, ieri, preşedintele PDL, Vasile Blaga, după şedinţa Colegiului Director al partidului. „Am stabilit o listă pentru europarlamentare, care are în faţă patru democrat liberali, care se bucură de sprijinul şi de susţinerea întregului partid. După Stolojan, Macovei, Ungureanu şi Marinescu, lista curge în conformitate cu performanţele pe care le are fiecare”, a precizat Blaga. Întrebat dacă Elena Băsescu va candida pe listele PDL, şeful democrat liberalilor a menţionat că ea nu şi-a exprimat această dorinţă. Blaga a mai spus că până la poziţia a zecea mai sunt unele discuţii, preşedintele PDL fiind mandatat de Colegiul Director să discute cu reprezentanţii organizaţiilor regionale ale partidului în vederea stabilirii candidaţilor. Blaga a mai afirmat că şi-ar dori ca preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, să se afle pe lista partidului pentru europarlamentare, pentru că acesta reprezintă cea mai puternică regiune ca performanţă electorală a partidului.



12