Grevă de avertisment la Decirom

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grevă de avertisment la Decirom

Social 12 Mai 2007 / 00:00 744 accesări

Cei peste 320 de salariaţi ai societăţii Decirom, care operează în Portul Constanţa, declanşează, marţi dimineaţă, timp de două ore, greva de avertisment. Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP) filiala Constanţa, Petre Costel, salariaţii au început miercuri, 9 mai, o campanie de strîngere de semnături în vederea declanşării acestei forme de protest. Strîngerea semnăturilor a fost iniţiată ca urmare a eşuării medierii conflictului la întîlnirea de marţi, 8 mai, dintre administraţie, sindicat şi reprezentanţii Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familiei. Pentru că nemulţumirea privind modul cum s-au purtat negocierile este generală, semnăturile necesare au fost strînse în numai două zile.

Negocierea contractului colectiv de muncă s-a „împotmolit” la acordarea majorărilor salariale. Petre Costel a explicat că managerii de la Decirom au oferit doar o indexare de 5,54%, conformă cu inflaţia, însă această majorare nu înseamnă decît o reactualizare a puterii de cumpărare. Mai mult, pentru anul 2007, investitorul spaniol al societăţii vrea să facă o restructurare, dar fără să plătească salarii compensatorii celor care vor rămîne fără serviciu. „Printre revendicările angajaţilor se numără majorarea salariilor cu 250 lei, acordarea tichetelor de masă şi a 12 salarii medii pentru fiecare angajat care va fi disponibilizat”, a declarat liderul FNSP Constanţa. Petre Costel a adăugat că mai sînt şi probleme legate de drepturile sociale însemnînd primele pentru diferite evenimente prinse în contractul colectiv la nivel de ramură şi pe care investitorul majoritar de la Decirom nu acceptă să le plătească. „Salariaţii sînt hotărîţi să meargă pînă la întreruperea definitivă a activităţii, dacă patronul nu le va acorda toate drepturile”, a subliniat preşedintele FNSP Constanţa.

Taguri articol


12