Guvern cu 24 de ministere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ultimele negocieri

Guvern cu 24 de ministere

Eveniment 19 Decembrie 2012 / 00:00 601 accesări

O nouă zi de negocieri pe marginea formării Guvernului Ponta 2. Portofoliile din noul Executiv se împart egal între PSD-UNPR şi PNL-PC. Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat că lista definitivă va fi prezentată astăzi, însă, după negocierile de aseară, se ajunsese la un Cabinet cu 24 de ministere şi trei vicepremieri fără portofolii. Ponta a precizat că paritatea în cadrul reprezentanţilor USL în Guvern nu include şi funcţia de premier. Până la închiderea ediţiei, Ministerul Sănătăţii fusese adjudecat de PNL, urmând ca deputatul liberal Eugen Nicolăescu să fie titularul portofoliului. Şi Ministerul Muncii ar rămâne tot la PNL, existând şanse ca titularul portofoliului să fie în continuare Mariana Câmpeanu. Ministerul Finanţelor ar urma să fie condus de liberalul Daniel Chiţoiu, iar la Ministerul Economiei ar putea fi titular tot un liberal, Varujan Vosganian. Ponta a anunţat că şi-o doreşte în continuare şi în viitorul Guvern pe Mona Pivniceru ministrul Justiţiei, drept pentru care a spus că va încerca să o convingă să-şi continue activitatea aici.

UNII VIN, ALŢII PLEACĂ Există şi miniştri care vor rămâne în continuare cu portofoliile de care s-au ocupat până acum, cum ar fi Rovana Plumb la Mediu sau Ecaterina Andronescu la Educaţie. Printre demnitarii care renunţă la portofolii se află Puiu Haşotti, care a dat Ministerul Culturii pe funcţia de senator, şi Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, care preferă să rămână secretar de stat în cadrul aceleiaşi instituţii. Şi cum nu putea fi totul numai lapte, miere şi discuţii, au existat şi mici beţe-n roate. Numirea care ar fi generat discuţii între partidele din USL a fost cea a uneperistului Gabriel Oprea, care va fi vicepremier în Guvernul Ponta2. În cursul zilei de ieri, existau zvonuri că Radu Stroe şi Mircea Duşa nu l-ar vrea pe Oprea într-o funcţie atât de importantă, însă cei doi au negat informaţiile apărute pe surse. Premierul a precizat că UNPR va avea şi funcţie în viitorul Birou Permanent al Camerei Deputaţilor. Aseară, la ora când scenariile lumii tăceau, încă nu se terminaseră negocierile. Evident că încă nu sunt bătute în cuie aceste numiri, ele urmând să fie decise prin vot în forurile superioare ale partidelor din USL, care se reunesc astăzi pentru propunerile de miniştri.

NEGOCIERI ŞI LA COMISII Totodată, premierul a spus că, după negocieri, va prezenta lista viitorului Cabinet şi preşedintelui Băsescu. Întrebat dacă va merge la Cotroceni după ce va primi votul de investitură sau înainte, Ponta a răspuns: \"Legea şi Constituţia spun foarte clar - după votul de învestitură de vineri mergem toţi la preşedinte pentru a depune jurământul\". Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a arătat că mâine ar putea fi validat noul Parlament, iar vineri ar putea fi acordat un vot de învestitură Guvernului Ponta în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Structura viitorului Cabinet şi nominalizările pe portofolii negociate până acum:

Premier - Victor Ponta

Vicepremieri - Gabriel Oprea - fără portofoliu (coordonează Apărarea şi Internele); Liviu Dragnea - portofoliul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale; Daniel Chiţoiu - portofoliul Finanţelor

Alianţa de Centru-Stânga (PSD şi UNPR) ar urma să aibă 11 ministere, pentru care, ca titulari, sunt vehiculate următoarele nume:

Buget - Liviu Voinea

Apărare - Mircea Duşa

Externe - Titus Corlăţean

Energie - Constantin Niţă (anterior fusese vehiculat numele lui Iulian Iancu)

Comunicaţii - Dan Nica

Administraţie şi Dezvoltare Regională - Liviu Dragnea

Fonduri Europene - Eugen Teodorovici

Educaţie - Ecaterina Andronescu

Mediu - Rovana Plumb

Ministru coordonator pentru proiecte de infrastructură (în SGG) - Dan Şova

Ministerul Tineretului şi Sportului - Alin Petrache / Nicolae Bănicioiu

Alianţa de Centru-Dreapta (PNL şi PC) - 11 ministere:

Finanţe - Daniel Chiţoiu

Sănătate - Eugen Nicolăescu

Cultură - Daniel Barbu

Agricultură - Daniel Constantin (PC)

Transporturi - Relu Fenechiu

Interne - Radu Stroe

Muncă - Mariana Câmpeanu

Păduri şi Ape - Lucia Varga

IMM, Turism şi Mediu de Afaceri - Maria Grapini (PC)

Justiţie - Mona Pivniceru

Industrie şi Comerţ - Varujan Vosganian

Miniştri delegaţi - trei posturi:

Dialog Social - Liviu Pop

Relaţia cu Parlamentul - Mihai Voicu

Diaspora şi Republica Moldova (departament care trece din SGG în MAE) - Cristian David / Ramona Mănescu



12