Guvernul a pus în dezbatere publică Planul Național de Relansare și Redresare în valoare de 30 de miliarde de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul a pus în dezbatere publică Planul Național de Relansare și Redresare în valoare de 30 de miliarde de euro

Economie 27 Noiembrie 2020 / 06:18 880 accesări

”Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un document strategic structurat pe două priorități: reforme și investiții, ce aduce României perspectiva modernizării și a schimbărilor profunde așteptate de societatea civilă, mediul de afaceri și sectorul public din România. Cu un total alocat de 33 de miliarde de euro (prețuri curente). 70% din suma va fi alocată în următorii trei ani, iar restul, în funcție de evoluțiile macroeconomice de la nivelul fiecărei țări” potrivit Ministerului Fondurilor Europene.

Președintele Klaus Iohannis a fost cel care a prezentat Planul, în cadrul unui eveniment public organizat la Hotelul Pullman din București.

Planul este structurat pe trei piloni și 12 domenii de activitate, potrivit Ministerului Fondurilor Europene:

Pilonul I – Tranziție verde și schimbări climatice, cu un buget de 21,4 miliarde de euro, respectiv 64,9% din totalul bugetului alocat României, este pilonul care are în vedere în special investițiile în infrastructură, pentru a ameliora starea economiei naționale, a crește accesibilitatea populației și a localităților urbane la rețeaua de transport TEN-T Core & Comprehensive, dar și pentru a asigura investiții în infrastructură care respectă cerințele privind tranziția verde și digitalizarea, precum și investiții în creșterea adaptării la schimbările climatice.

Pilonul II – Are în vedere servicii publice, dezvoltare urbană și valorificarea patrimoniului și are un buget alocat în valoare de 6,5 miliarde de euro, respectiv un procent de 19,7% din totalul valorii bugetului. Pilonul II are drept obiectiv specific îmbunătățirea calității serviciilor publice prestate, mai ales la nivelul marilor servicii publice din domeniul sănătății și educației, precum și a calității serviciilor publice prestate la nivel local, având drept scop final îmbunătățirea standardelor de locuit ale populației, creșterea calității vieții populației. De asemenea, în cadrul pilonului II se urmărește valorificarea patrimoniului cultural și natural al localităților urbane pentru a asigura îmbunătățirea serviciilor prestate populației, inclusiv cu scopul de a asigura ameliorarea stării economice la nivel local.

Pilonul III – Competitivitate economică, digitalizare și reziliență: are un buget estimat în valoare de 5 miliarde de euro, respectiv un procent de 15,4% din totalul bugetului alocat. Pilonul III are ca obiectiv specific creșterea competitivității mediului de afaceri prin acces la retehnologizare, automatizări industriale, digitalizare, precum și prin îmbunătățirea calității produselor și serviciilor obținute de acestea, creșterea aportului activităților de transfer tehnologic la obținerea de produse și servicii inovative competitive pe piață, digitalizarea activităților pentru marile servicii publice din domeniul sănătății și educației, precum și creșterea capacității de reziliență a României în domeniul sănătății și al crizelor alimentare.

Sursa:Biziday



12