Guvernul PDL, demers de carton

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Opinii liberale

Guvernul PDL, demers de carton

Politică 25 Septembrie 2013 / 00:00 522 accesări

CONSIDERENTE PNL consideră ideea PDL de a construi un Guvern alternativ, aşa-zis din umbră, un demers rupt complet de realitate, după cum a fost şi guvernarea PDL a ultimilor ani. „Cunoaştem faptul că România a intrat în recesiune din cauza proastei guvernări a PDL, cu efecte dezastruoase asupra economiei şi societăţii. Propunerea PDL reprezintă un banal exerciţiu de imagine, menit să mai scoată din anonimat o formaţiune politică aflată în degringoladă, fără orizont, aspru sancţionată la urne de către electorat. PDL dovedeşte din nou că nu are oameni competenţi şi profesionişti care să nu fie legaţi de corupţia, clientelismul şi slăbirea statului de drept care au caracterizat fostele guvernări”, a declarat preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir. El spune că, în fruntea Guvernului din umbră, PDL nu a găsit altă soluţie decât un oportunist politic - Cătălin Predoiu. „Atunci când puterea s-a schimbat, la sfârşitul lui 2008, Predoiu nu a ezitat nicio secundă ca, imediat după alegerile parlamentare, să-şi ofere serviciile premierului desemnat la acel moment, Emil Boc, găsind varianta nedemnă a autosuspendării din PNL în locul unei demisii de onoare. Cătălin Predoiu nu este un premier din umbră, ci este el însuşi o umbră a unui om politic, nimic mai mult decât un personaj oportunist, mereu gata să se vândă celui care oferă cel mai bun preţ”, a subliniat Dragomir.

MINIŞTRI INCOMPETENŢI Preşedintele PNL Constanţa a adăugat că, de altfel, Cabinetul din umbră pe care şi l-a ales Cătălin Predoiu e format din oameni care sunt răspunzători pentru distrugerea unor sisteme fundamentale ale democraţiei, cel mai bun exemplu în acest sens fiind Monica Macovei, care a adus deservicii grave României atât ca ministru al Justiţiei, cât şi ca europarlamentar. „Foşti miniştri care s-au dovedit incompetenţi pe vremea lui Emil Boc şi Mihai-Răzvan Ungureanu, precum Lucian Bode, Claudia Boghicevici, Gheorghe Ialomiţianu, nu pot fi decât preluaţi în Guvernul din umbră, fiind recomandaţi de proiectele pe care nu au reuşit nici măcar să le înceapă cât timp au mai fost în Executiv”, a spus Dragomir.



12