Hai să fim serioși! La propriu!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hai să fim serioși! La propriu!

Eveniment 02 Iulie 2015 / 00:00 872 accesări

Acordul cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE) se negociază în continuare și este esențial să continue, în contextul crizei din Grecia și intrării în vigoare a noului Cod Fiscal, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Credința mea este că negocierile vor continua și că vom adânci toate problemele care sunt încă în discuție. Noi trebuie să arătăm că nu mergem din șanț în șanț, în zig-zag, ci că avem capacitatea să luăm măsuri graduale și să ținem o linie. Asta arată maturitate în politicile economice“, a spus Isărescu. În opinia sa, marea relaxare fiscală pe care a demarat-o Executivul nu poate să devină credibilă în piețele financiare fără cooperarea partenerilor internaționali - „Dacă suntem și în dezacord cu ei, cu atât mai greu va fi să vindem reforma. Provocarea în România nu constă doar în a menține deficitul sub 3% din PIB. Este vorba despre schimbarea deficitului de la un an la altul. Strângi economia și apoi îi dai drumul, ajungi la o majorare brutală, cu două puncte procentuale, a deficitului. E o problemă de seriozitate“. Isărescu a mai punctat că logica politică nu se împacă mai niciodată cu cea macroeconomică: „Nu poți să dai o lege în Parlament care să contrazică o realitate economică. Dacă ar crește nivelul de trai prin OUG, de ce nu ar face asta și Burkina Faso?“.

Taguri articol


12