Halep, învinsă în “16-imi” la Melbourne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Halep, învinsă în “16-imi” la Melbourne

Sport 24 Ianuarie 2011 / 00:00 460 accesări

Constănţeanca Simona Halep a înregistrat cea mai bună performanţa din cariera sa, ajungând în turul al treilea al probei de simplu feminin la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Sportiva în vârstă de 19 ani a încercat să producă încă o surpriză în competiţia de la Melbourne, dar a fost învinsă sâmbătă, în “16-imi”, de poloneza Agnieszka Radwanska, a 12-a favorită a competiţiei şi locul 14 WTA, cu 6-1, 6-2. Pentru performanţa de la Antipozi, constănţanca, aflată în prezent pe locul 77 WTA, va primi 54.500 de dolari şi 160 de puncte WTA, urmând să intre pentru prima oară între primele 50 de jucătoare ale lumii. O altă româncă, Monica Niculescu, a cedat sâmbătă, în proba de dublu, unde a fost cap de serie nr. 10, alături de Zi Yan (China), în runda a doua, în faţa perechii americane alcătuite din Raquel Kops-Jones şi Abigail Spears, cu 6-7, 7-5, 2-6. Niculescu a pierdut şi la dublu mixt, în primul tur, alături de americanul Eric Butorac, în faţa cuplului australian format din Sally Peers şi Carsten Ball, cu 1-6, 2-6. În schimb, Alexandra Dulgheru, s-a calificat, alături de slovaca Magdalena Rybarikova, în optimi de finală la dublu, după succesul împotriva dublului format din Timea Bacsinszky (Elveţia) şi Tathiana Garbin (Italia), cap de serie nr. 16, cu 6-3, 6-3. Cele două vor lupta azi pentru un loc în sferturi, cu perechea favorită nr. 3, formată din Nadia Petrova (Rusia) şi Liezel Huber (SUA). Dulgheru a pierdut însă la dublu mixt, în primul tur, unde a jucat alături de Michael Kohlmann (Germania), în faţa cuplului alcătuit din Yung-Jan Chan (Taipei) şi Paul Hanley (Australia). Azi, constănţeanul Horia Tecău va juca în turul secund al probei de dublu mixt, împreună cu Bethanie Mattek-Sands (SUA), împotriva cuplului australian format din Sophie Ferguson şi Marinko Matosevic.



12