HC Dobrogea Sud a încheiat turul LN pe primul loc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Liga Națională, etapa a 13-a: CSM BUCUREȘTI - HC DOBROGEA SUD 28-24

HC Dobrogea Sud a încheiat turul LN pe primul loc

Sport 23 Noiembrie 2016 / 17:59 755 accesări
Golurile marcate pe final de Branislav Angelovski nu au putut împiedica înfrângerea formației de pe litoral

Golurile marcate pe final de Branislav Angelovski nu au putut împiedica înfrângerea formației de pe litoral

Ultima etapă a turului sezonului regulat al Ligii Naționale de handbal masculin a adus a doua înfrângere din acest campionat pentru HC Dobrogea Sud, după cea suferită chiar în etapa de debut. Echipa pregătită de Djordje Cirkovic a cedat miercuri în fieful celor de la CSM București, scor 24-28 (12-14), în etapa a 13-a, dar și-a păstrat poziția de lider la finalul primei părți a sezonului. Întâlnirea desfășurată în Sala „Rapid” a început sub semnul echilibrului, ambele echipe succedându-se la conducere pe tabela de marcaj, însă bucureștenii au fost primii care s-au distanțat la două lungimi. Intervențiile lui Ionuț Stănescu i-au ținut pe constănțeni în joc, chiar dacă adversarii au pus un ecart de trei goluri, 11-8 în min. 22. Mai mult, diferența de la pauză, 14-12, le-a dat speranțe oaspeților că pot reveni în repriza secundă.

Constănțenii au ieșit de la vestiare foarte mobilizați și au dat o replică mult mai dârză, apropiindu-se în patru rânduri la doar un gol de formația antrenată de Zvonko Sundovski, fostul tehnician al defunctei campioane HCM Constanța. De fiecare dată, Cutura și compania au irosit șansa de a egala, iar gazdele au profitat, înscriind de trei ori consecutiv de la scorul 22-21, când mai erau doar cinci minute de joc. HCDS nu a putut să mai remonteze handicapul pe final și a înregistrat astfel primul eșec în deplasare din acest sezon.

„Nu am făcut un meci bun, ba chiar cred că a fost cel mai slab din acest tur, dar suntem fericiți că am încheiat prima parte a sezonului regulat pe primul loc și sper să ne menținem acolo. Ne vom bate pentru titlu până la ultima fărâmă de energie și ne vom vinde scump pielea”, a spus extrema George Buricea.

Pentru HC Dobrogea Sud au marcat: Crnoglavac 5 goluri, Cutura 4g, Angelovski 4g, Celica 3g, L. Toma 2g, Buricea 2g, Nikolic 2g, Vujadinovic 1g și Rakcevic 1g.

Până la finalul anului se vor disputa și trei etape din retur, prima fiind programată la 3 decembrie, când HC Dobrogea Sud va juca în deplasare cu Poli Timișoara.

Citește și:

HC Dobrogea Sud vrea să încheie turul cu o victorie

Victorie la pas pentru HC Dobrogea Sud



12