HCM a revenit acasă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM a revenit acasă

Sport 20 August 2007 / 00:00 787 accesări

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, şi-a încheiat stagiul de pregătire din Germania şi a ajuns acasă în cursul serii de duminică. Vineri seară, elevii lui Lucian Rîşniţă şi Eden Hairi au susţinut ultimul joc de verificare în compania celui mai puternic adversar întîlnit în Germania, formaţia de primă ligă Frisch Auf! Goppingen, pentru care n-a putut evolua Silviu Băiceanu (accidentat). HCM a dat o replică pe măsură puternicei echipe germane, pauza consemnînd avantaj minim pentru gazde, 11-10. Jocul a fost echilibrat şi după reluare, însă Goppingen s-a desprins pe final obţinînd victoria cu 27-20. Pentru HCM n-au putut juca Alexandar Adzic (dureri la genunchi) şi Alexandru Csepreghi (probleme musculare). S-au remarcat la constănţeni extrema Laurenţiu Toma (constant pe toată durata cantonamentului) şi interul Tomislav Bröz, croatul fiind un real cîştig pentru formaţia constănţeană. “40-42 de minute am jucat foarte bine. Apoi, pe fondul unor greşeli, dar şi a lipsei unor jucători de 9 metri care să schimbe dinamica jocului, gazdele s-au desprins spre final. Adzic şi Csepreghi n-au putut evolua şi a trebuit să apelez mai mult la Şoldănescu şi Săulescu, sportivi care nu sînt obişnuiţi să evolueze 50 de minute pe meci”, a explicat Lucian Râşniţă evoluţia echipei sale din partida cu Goppingen. Unul dintre golgeterii gazdelor a fost germanul de origine română, Dragoş Oprea, autor a şapte goluri.

Au evoluat formaţiile - Goppingen: Galia, Shejbal şi Krotz - portari; Oprea 7g (3 din 7m), Thiede 1, Schöne 3, Späth 2, Rajkovic 7 (1), Anusic 3 (1), Häfner, Gutbrod, Horak 4; HCM Constanţa: Stănescu şi Popescu - portari; Bröz 6, Voglis 1, Timuzsin 1, Timofte 1, Săulescu, Şoldănescu, Toma 6 (3), Vukovic, Vasile, Kazic 2 (2), Mureşan, Hejmanek 3.

Handbaliştii constănţeni intră de miercuri în Sala Sporturilor

Lucrările de modificare a Sălii Sporturilor, obligatorii pentru ca HCM să obţină dreptul din partea Federaţiei Internaţionale de Handbal să găzduiască meciurile de pe teren propriu din grupele Ligii Campionilor, sînt aproape gata. Ultimele finisaje (banca de rezerve şi amenajarea holurilor sălii) vor fi făcute luni şi marţi, iar de miercuri HCM Constanţa se va antrena în Sala Sporturilor. În perspectiva meciurilor pe care HCM Constanţa şi CVM Tomis Constanţa le vor susţine în cupele europene, Primăria Municipiului Constanţa şi Direcţia pentru Sport a Judeţului au început, de duminică, lucrările de igienizare a spaţiului din faţa Sălii Sporturilor. În acest sens, cele două instituţii fac apel la constănţeni pentru a evita parcarea maşinilor în faţa Sălii Sporturilor în perioada 19-24 august 2007.



12