HCM l-a transferat pe Şimicu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM l-a transferat pe Şimicu

Sport 05 August 2011 / 00:00 1727 accesări

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, îşi continuă proiectul de a construi o echipă care să se bată cu marile forţe din Europa. Gruparea de pe litoral a transferat ieri încă un componentă al naţionalei României, interul stânga Alexandru Şimicu, în vârstă de 22 de ani, una dintre marile speranţe ale handbalului masculin românesc. Venit de la Poli Timişoara, noul jucător al constănţenilor a purtat ieri ultimele tratative cu directorul executiv al HCM, Nurhan Ali, şi a semnat un contract pe o perioadă de doi ani. Vizibil emoţionat, Şimicu a mărturisit că vrea să-şi găsească cât mai repede locul în formaţia pregătită de Ion Crăciun şi să devină campion. „Am ales să vin la HCM Constanţa pentru că este campioana României, un club serios, care se luptă în fiecare an în Liga Campionilor. Mi-am dorit să joc la un nivel mai înalt decât am făcut-o până acum şi de aceea am făcut acest pas, chiar dacă am avut mai multe oferte, chiar şi de la echipe din străinătate. Pe majoritatea colegilor îi ştiu de la echipa naţională, iar cu Sadoveac am fost coleg la Timişoara. Mi-a plăcut tot ceea ce am văzut la Constanţa, inclusiv pozele din sediul clubului, cu echipa campioană, şi sper ca la finalul sezonului viitor să fie şi într-o astfel de ipostază. Sunt convins că mă voi integra uşor şi sper să intru repede în echipă. Am ştiut unde vin. Sunt mulţi jucători de valoare apropiată pe fiecare post, dar avem foarte multe meciuri în acest sezon şi nimeni nu poate duce un meci întreg în Liga Campionilor”, a spus Şimicu, care aşteaptă cu nerăbdare să debuteze în cea mai puternică întrecere intercluburi din lume: „Grupa din Liga Campionilor pare destul de uşoară, dar sunt echipe care-şi fac un nume şi vom avea bătăi de cap. Eu văd însă echipa noastră trecând de prima fază a grupelor. Mi-aş dori să joc împotriva germanilor de la THW Kiel. Idolul meu este Vasile Stîngă, pe care l-am văzut în câteva înregistrări, iar din alte sporturi, Cristiano Ronaldo”. „Şimicu este un transfer pe care şi eu, şi preşedintele clubului, Nicuşor Constantinescu, ni l-am dorit foarte mult şi a fost făcut şi la cererea expresă a antrenorului Ion Crăciun, dar pe Şimicu l-a vrut şi regretatul Zoran Kurtes. A fost jucătorul cel mai greu de convins. Am început tratativele în urmă cu doi ani. În această vară am mai discutat vreo două luni, pentru că i-a fost greu să se rupă de Timişoara. Eu l-am înţeles şi i-am acordat timp de gândire. De aceea, am şi acceptat să semneze doar pe doi ani, chiar dacă, de obicei, cu jucătorii tineri încheiem contracte pe perioadă mai lungă, pentru a avea timp să cunoască spiritul HCM şi să pună suflet la echipă. Sunt convins că, după această perioadă, va dori să rămână încă doi ani la Constanţa. Este un jucător care, în scurt timp, sper să devină o certitudine pentru HCM şi pentru echipa naţională, mai ales că fizicul îl impune drept un jucător care-şi lasă amprenta asupra jocului”, a explicat Nurhan Ali.

PROIECT PENTRU VIITOR. Venirea lui Şimicu coboară media de vârstă a formaţiei constănţene, care a adunat cei mai importanţi jucători din noul val al handbalului masculin românesc. „În această vară, ne-am despărţit de o serie de jucători care au făcut lucruri importante pentru HCM şi au contribuit decisiv la rezultatele deosebite din ultimii ani. Vreau să le mulţumesc, chiar dacă unii sunt supăraţi. Lui Băiceanu nu i-am mai prelungit contractul din cauza problemelor medicale, Nicolae, un fost jucător de bază, a fost împrumutat la Ploieşti, ca şi Dimache. Toţi trebuie să înţeleagă că viaţa merge înainte, iar conducerea administrativă a clubului a demonstrat că se gândeşte la viitor. Hagiu şi Şimicu sunt capabili să devină jucători de bază, după o scurtă perioadă de acomodare, şi cred că au multe de spus. În câţiva ani, sper să-i transferăm în străinătate, aşa cum s-a întâmplat cu Dragicevici şi Schuch, care au ajuns la echipe de top din Europa. Jucătorii tineri trebuie să înţeleagă că HCM poate fi o trambulină către cele mai puternice grupări din Liga Campionilor”, a adăugat Nurhan Ali. Jucătorii constănţeni au avut programată ieri, la Sala Sporturilor, o şedinţă foto, în noua formulă, urmată de un scurt antrenament sub comanda lui Ion Crăciun.



12