HCM pregăteşte jocul cu CSM Oradea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM pregăteşte jocul cu CSM Oradea

Sport 15 Februarie 2008 / 00:00 672 accesări

Jucătorii de la HCM Constanţa pregătesc partida de duminică, de pe teren propriu, cu CSM Oradea, din etapa a 16-a a Ligii Naţionale la handbal masculin. Învingătoare în ultimele opt partide din întrecerea internă, HCM vizează a noua victorie consecutivă. Cum elevii lui Vasile Stîngă şi Eden Hairi pornesc net cu prima şansă şi este foarte probabil să cîştige, HCM se va apropia, cel puţin pentru trei zile, la două puncte de lider. Steaua va disputa sîmbătă, de la ora 16.30, returul din Cupa Cupelor cu MKB Veszprem şi va susţine jocul cu Bucovina Suceava, din etapa a 16-a a LN miercurea viitoare, pe teren propriu. Partida cu CSM Oradea ar putea fi a doua în tricoul HCM-ului pentru bosniacul Saşa Djukic, care şi-a făcut debutul etapa trecută, la Bucureşti, cu Dinamo. “Mi-aş fi dorit un debut mai convingător şi n-a fost chiar cum mă aşteptam. Sînt însă de puţin timp la echipă şi mai am nevoie de timp să mă integrez. Important este că am învins la Dinamo şi nu ne rămîne decît să cîştigăm şi în continuare. În funcţie de randamentul pe care-l avem în pregătiri antrenorul decide pe cine va trimite în teren şi sper să mă număr printre cei aleşi”, a declarat interul bosniac. Pentru că lotul HCM-ului cuprinde 17 jucători, etapă de etapă trei dintre aceştia sînt lăsaţi în afara lotului pentru că pe foaie pot fi trecuţi doar 14 handbalişti. Dacă la Dinamo cei sacrificaţi au fost Enescu, Kazic şi Mureşan, antrenorii Stîngă şi Hairi vor decide abia în ziua jocului care vor fi cei 14 jucători pentru meciul cu orădenii. “Concurenţa este benefică în orice echipă. Ai nevoie de minimum doi jucători de valoare pe fiecare post pentru că în ritmul în care se joacă în ziua de azi nu rezistă nimeni 60 de minute la intensitate maximă”, a declarat extrema Mihai Timofte.

Partida HCM Constanţa - CSM Oradea se va disputa duminică, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor, şi va fi condusă de cuplul buzoian Georgian Băducu / Răzvan Voicu. În cadrul aceleiaşi etape, la Medgidia, CSM va primi vizita formaţiei Ştiinţa Bacău.



12