HCM, repetiţie victorioasă pentru Cupa României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-26: Pandurii Tg. Jiu - HCM Constanţa 33-40

HCM, repetiţie victorioasă pentru Cupa României

Sport 07 Mai 2007 / 00:00 740 accesări

Campioana României, Handbal Club Municipal Constanţa, şi-a respectat blazonul în ultima etapă de campionat, deplasarea de la Tîrgu Jiu, pe care a cîştigat-o lejer, 40-33. Conduşi de pe margine de Eden Hairi, secundul lui Lucian Râşniţă, şi fără cinci piese de bază, menajate în perspectiva turneului Cupei României de săptămîna viitoare (Stănescu, Stavrositu, Timofte, Toma şi Adzic), campionii României şi-au demonstrat o dată în plus valoarea împotriva Pandurilor, pe un teren care le-a ridicat probleme în trecut. După un meci echilibrat în prima sa parte, încheiată la egalitate, 19-19, handbaliştii constănţeni au apăsat pe acceleraţie şi au reuşit să facă diferenţa în primele zece minute ale reprizei secunde. Şapte minute fără gol, în care portarul Mihai Popescu a făcut minuni (18 intervenţii salvatoare în meci) şi avînd o linie de şase metri foarte eficientă (30 de goluri marcate de extremele Kazic şi Buricea şi pivoţii Dragicevic şi Giotoiu, ultimul aflat într-o formă remarcabilă), care a lovit în special pe contraatac, campionii au reuşit şapte goluri consecutive, decisive pentru stabilirea cîştigătoarei. Spectacolul nu a lipsit în sala din Tîrgu Jiu, la fel şi momentele emoţionante, doi tineri jucători debutînd în Liga Naţională pentru HCM Constanţa, portarul Mihnea Stere şi extrema stîngă Alexandru Gălan. ”Repriza secundă am intrat mai bine în joc, iar portarul Popescu a găsit paradele cîştigătoare. Oricum, a fost un meci bun, de angajament, venit cum nu se poate mai bine pentru a pregăti turneul Cupei României. Am folosit lipsa de miză şi pentru a da şansa celor tineri să joace fără emoţii şi să demonstreze că îşi merită locul în lotul echipei campioane”, a declarat Hairi. Golurile constănţenilor în acest ultim meci din Liga Naţională au fost marcate de Dragicevic 10g, Kazic 10g, Giotoiu 6g, Buricea 4g, Kajganic 4g, Şoldănescu 2g, Petrovski 2g, Săulescu 2g. De astăzi, handbaliştii constănţeni revin la antrenamente în Sala Sporturilor, pentru săptămîna de pregătire a Cupei României. În sfertul de finală programat marţea viitoare, sala din Braşov va găzdui derby-ul dobrogean HCM Constanţa - CSM Medgidia, celelalte partide fiind Steaua - Minaur Baia Mare, Dinamo - Poli Timişoara (autoarele unui egal... de salon în ultima etapă) şi UCM Reşiţa - Uztel Ploieşti.

Celelalte rezultate din ultima etapă: CSM Medgidia – U. Cluj 31-28; Poli Iaşi - Steaua 29-47; Poli Timişoara - Dinamo 35-35; Uztel Ploieşti - HCM Bistriţa 24-20; HCM Braşov - Minaur Baia Mare 31-32; UCM Reşiţa - Bucovina Suceava 33-29.

Clasament

1. HCM CONSTANŢA 26 23 1 2 834-669 47

2. Steaua Bucureşti 26 21 1 4 883-741 43

3. Dinamo Bucureşti 26 19 2 5 886-763 40

4. UCM Reşiţa 26 17 5 4 863-783 39

5. Uztel Ploieşti 26 15 2 9 737-709 32

6. Poli Timişoara 26 13 4 9 766-728 30

7. Minaur Baia Mare 26 15 0 11 850-833 30

8. CSM Medgidia 26 11 1 14 796-794 23

9. U. Bucovina Suceava 26 11 1 14 772-838 23

10. Lignitul Tg. Jiu 26 9 1 16 764-777 19

------------------------------------------------------------------

11. HCM CSM Bistriţa 26 8 0 18 681-745 16

12. HCM Braşov 26 7 1 18 677-733 15

13. U. Cluj 26 2 2 22 636-795 6

14. Poli Iaşi 26 0 1 25 684-911 1



12