HCM, victorie la scor cu Dinamo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Liga Naţională, etapa a 8-a: HCM CONSTANŢA - DINAMO BUCUREŞTI 35-23

HCM, victorie la scor cu Dinamo

Sport 12 Noiembrie 2013 / 00:00 1017 accesări

Aşteptat cu mult interes de iubitorii handbalului din ţară, derby-ul etapei a 8-a a Ligii Naţionale masculine, dintre HCM Constanţa şi Dinamo Bucureşti, a avut de toate: încrâncenare, faze spectaculoase, dar, din păcate, şi momente care nu au făcut deloc cinste handbalului. Campioana HCM Constanţa s-a impus în final cu 35-23 (15-11), la capătul unui meci controlat în permanenţă şi în care Dinamo a reuşit să păstreze echilibrul doar în primele 21 de minute, când scorul era 9-9. HCM s-a desprins din acel moment la 13-9, Csepreghi a dus diferenţa la cinci lungimi, 15-10 în min. 29, însă Manea a închis tabela după primele 30 de minute, 15-11 pentru HCM. Acelaşi Csepreghi, de două ori, şi Şimicu au dus ecartul la şapte lungimi, 18-11 în min. 36, şi era tot mai clar că cele trei puncte vor fi trecute în contul echipei gazdă. HCM a evoluat în ultimele unsprezece minute fără niciun pivot, după eliminările lui Cristescu şi Novanc, dar la rampă a ieşit Marius “Pablo” Stavrositu, aplaudat pentru reuşitele spectaculoase. Cireaşa de pe tort a pus-o Sabou, extrema Constanţei înscriind ultimul gol al HCM-ului cu o piruetă care a ridicat în picioare asistenţa din tribunele Sălii Sporturilor. S-a încheiat 35-23 pentru HCM, iar campioana revine pe primul loc în clasament. Pentru HCM au evoluat: Stănescu 17 intervenţii (2x7m); Csepreghi şi Şimicu - câte 7g, Angelovski 6g, Stavrositu 5g, Criciotoiu 3g, Toma şi Buricea - câte 2g, Novanc, Sadoveac şi Sabou - câte 1g, Cristescu, Vujadinovic, Adzic şi Cutura. De la Dinamo s-a evidenţiat Şandru, autor a opt goluri.

Clasament: 1. HCM CONSTANŢA 20p (golaveraj: 254-195), 2. Potaissa Turda 20p (223-191), 3. Dinamo Bucureşti 17p (213-206), 4. Ştiinţa Bacău 16p (208-184), 5. Pandurii Tg. Jiu 15p (200-206), 6. HC Odorhei 12p (238-231), 7. Poli Timişoara 12p (212-206), 8. Steaua Bucureşti 9p (231-240), 9. HCM Minaur Baia Mare 9p (187-205), 10. CS Caraş-Severin 7p (192-208), 11. U. Bucovina Suceava 3p (191-227), 12. CSM Bucureşti 0p (171-221).

PUMNI ŞI CARTONAŞE ROŞII. Partida desfăşurată la Sala Sporturilor a fost presărată cu multe momente tensionate, arbitrii Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu (ambii din Dâmboviţa) acordând patru cartonaşe roşii: Cristescu (min. 40), Novanc (min. 49) şi Adzic (min. 53 - trei eliminări temporare) - toţi de la HCM Constanţa, respectiv Savenco (min. 49) - de la Dinamo. Partida a degenerat în min. 49, când, după un contact mai dur între Marius Novanc (HCM) şi Marius Mocanu (Dinamo), Dan Savenco l-a lovit cu pumnul pe Branislav Angelovski (HCM) şi imediat s-a creat o busculadă generală între jucătorii celor două echipe.

„Au fost ambiţii mari. Noi avem o echipă nouă şi ne dorim performanţă. A fost însă un meci care nu face cinste handbalului. Felicit Constanţa, care a fost mai bună astăzi (n.r. - ieri), dar nu cred că asta este diferenţa dintre cele două formaţii”, a declarat centrul Alexandru Dimache, care a evoluat în trecut şi pentru HCM Constanţa. „Nu ştiu exact ce s-a întâmplat. De unde eram nu s-a prea văzut, iar eu am intrat pentru a despărţi jucătorii. Este însă o înfrângere dureroasă, pe care o digerăm mai greu”, a precizat şi antrenorul lui Dinamo, Sebastian Bota. „Dinamo este o echipă bună şi sunt trei puncte care ne readuc pe primul loc. A fost însă un meci cu multă nervozitate, mult prea multă pentru o partidă de handbal”, a declarat antrenorul HCM-ului, Zvonko Sundovski.

„Nu am avut niciodată astfel de incidente, la Constanţa, de când ne ocupăm de handbal, volei, baschet. M-au şocat. Atitudinea lui Savenco nu face decât să arunce o nouă pată asupra clubului Dinamo. Ei au venit special să intimideze, să încerce să câştige cu pumnii şi cu arbitrajul. Este evident că lotul HCM-ului este de trei ori peste cel al lui Dinamo, iar jucătorii de la ei au trecut pe la Constanţa, dar nu au reuşit să-şi facă loc aici, la nivelul Ligii Campionilor. Se pare că deranjăm la toate sporturile pentru că facem performanţă”, a precizat şi preşedintele HCM Constanţa, Nicuşor Constantinescu.



12