Horia Tecău vrea trofeul la BCR Open România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Horia Tecău vrea trofeul la BCR Open România

Sport 21 Septembrie 2010 / 00:00 474 accesări

DUBLU CU JULIAN KNOWLE. După cinci trofee obţinute în acest an şi o finală jucată la Wimbledon, Horia Tecău vrea să câştige pentru prima oară în carieră cel mai important turneu organizat în România, BCR Open, care a debutat ieri la Arenele BNR din Bucureşti. “Am adus la Arenele BNR toate cele cinci trofee pe care le-am câştigat anul acesta. Aş fi foarte fericit dacă aş mai adăuga încă unul la sfârşitul săptămânii, să-l am şi pe cel de la Bucureşti. Nu am mai fost favorit principal la un turneu de un asemenea nivel, numai la turnee challenger mai mici. Sper să ne respectăm statutul de favoriţi principali şi să ajungem cât mai sus, chiar şi în finală. Aş vrea să fie plină arena, iar publicul să ne susţină şi să câştigăm trofeul, mai ales că am observat o creştere a interesului faţă de dublu. Chiar dacă nu vom avea premii în bani, vom obţine puncte ATP, care o să ne ajute să urcăm în clasamentul de dublu individual. Nu mă ajută pentru Turneul Campionilor, dar mă ajută la clasamentul meu personal”, a spus constănţeanul în vârstă de 25 de ani, care are amenajat un stand la Arenele “BNR”, unde fanii se pot fotografia cu cele cinci trofee cucerite de tenismanul român în acest an. Fără partenerul său tradiţional, suedezul Robert Lindstedt, care a preferat să se odihnească înaintea seriei de turnee din sală, Tecău va face pereche cu austriacul Julian Knowle, nr. 28 în clasamentul ATP. “Pe Julian îl ştiu de mulţi ani, el este specializat la dublu de şapte-opt ani. L-am văzut prima dată când am jucat cu Austria, la Constanţa, în Cupa Davis, iar după aceea a avut o carieră destul de bună. A câştigat la US Open, a făcut o finală la Wimbledon şi o finală la Turneul Campionilor. Este un jucător cu o experienţă foarte mare în circuit, are 36 de ani şi pot să spun că este o enciclopedie a dublului. Am vrut de mult timp să joc cu el, dar nu ne-am nimerit, fiecare având partener. Acum am profitat de faptul că Linsdtedt este uşor accidentat şi nu poate să vină la Bucureşti, astfel că voi evolua cu Julian. Primul antrenament l-am făcut în această dimineaţă. Suntem încrezători, mai ales după săptămâna pe care eu am avut-o la Cupa Davis. Chiar dacă am avut o mică problemă medicală, cu febră, acum sunt foarte bine şi trebuie, în primul rând, să ne gândim la primul meci”, a adăugat Tecău. În primul tur, cei doi vor juca împotriva perechii formate din germanul Philipp Marx şi slovacul Igor Zelenay.

DEBUT FĂRĂ SURPRIZE. Turneul de la Bucureşti, dotat cu premii în valoare totală de 370.000 de euro, a programat ieri un singur meci de pe tabloul principal de simplu, italianul Filippo Volandri învingându-l în primul tur pe polonezul Lukasz Kubot, în două seturi, 6-3, 6-0. Azi, în arenă vor intra şi românii, Victor Hănescu, Adrian Ungur, Victor Crivoi şi Marius Copil. Ieri a avut loc şi primul meci de dublu, în care mexicanul Santiago Gonzalez şi Travis Rettenmaier au trecut de italienii Andreas Seppi şi Simone Vagnozzi, cu 6-4, 6-4.



12