„Iarna unui cactus”, în viziunea lui Constantin Papadopol

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Iarna unui cactus”, în viziunea lui Constantin Papadopol

Cultură 21 Februarie 2012 / 00:00 709 accesări

Artistul plastic constănţean Constantin Papadopol devine protagonist al unui nou eveniment plastic, marca „Wild Art”, al cărui start se dă astăzi, de la ora 18.30, într-un spaţiu neconvenţional, după cum asociaţia culturală şi-a obişnuit publicul, în restaurantul Tossa.

Denumită simbolic „Iarna unui cactus”, expoziţia de pictură pe care şi-a lăsat amprenta creativă apreciatul artist va însenina, cu siguranţă, chipurile celor care o vor privi. Potrivit organizatorilor, Constantin Papadopol şi-a propus, în demersul său artistic, să stabilească un armistiţiu între adoraţia faţă de spirit şi adoraţia faţă de materie, folosind pentru această expoziţie deviza „Materie colorată, nu lumină colorată”.

Evenimentul este organizat de preşedintele „Wild Art”, Laura Stroe, şi vicepreşedinţii prof. univ. dr. Marian Cojoc şi Dan Ferariu. De altfel, prorectorul pentru probleme de învăţământ al Universităţii „Ovidus”, prof. univ. dr. Marian Cojoc şi distinsul său invitat, prorectorul pentru probleme de cercetare ştiinţifică al aceleiaşi instituţii academice, prof. univ. dr. Vasile Sârbu, vor susţine vernisajul.

Primul eveniment al anului 2012, sub egida Wild Art, a avut loc, pe 8 februarie, când, în Clubul Doors, a fost deschisă expoziţia de afişe... caricaturale „Statement”, semnată de Leonte Năstase. Expoziţia a marcat atât lansarea Asociaţiei Culturale „Wild Art”, iniţiatoarea proiectului cu acelaşi nume ce a debutat în vara lui 2011, în Vama Veche, cât şi startul „Hibernalei Wild Art”.



12