„Îmi scoţi clauza abuzivă? Îţi scumpesc creditul!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Banca nu pierde niciodată:

„Îmi scoţi clauza abuzivă? Îţi scumpesc creditul!”

Economie 21 Septembrie 2013 / 00:00 493 accesări

O LOGICĂ ILOGICĂ Banca Naţională a României (BNR) apreciază că bancherii ar putea să negocieze cu clienţii pe clauzele considerate abuzive şi să încheie înţelegeri cu ei, pentru a evita procese colective în instanţă, care ar presupune consum de timp şi bani pentru toţi cei implicaţi. „Am încurajat băncile să creeze mecanisme de consultare, mediere şi conciliere cu clienţii”, a declarat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, în cadrul unui colocviu organizat de banca centrală, cu tema „Relaţia bancă - client”. Cu toate că a început precizând că nicio clauză abuzivă nu are ce căuta în contractele de creditare, Olteanu a avut un discurs în care a protejat băncile comerciale. Interesant este că BNR a militat până nu demult pentru abordarea precaută a proceselor colective, argumentând că stabilitatea financiară a sistemului bancar ar fi pusă în pericol. Totuşi, după ce studiul de impact realizat - culmea! - tot de BNR a relevat că stârpirea clauzelor abuzive în instanţă nu ar afecta decisiv nicio bancă, placa s-a schimbat. Astfel, Olteanu a invocat „interesul public al relansării creditării”: „În cazul unor pierderi semnificative din acţiuni colective pe clauze abuzive, resursele viitoare ale băncilor vor fi afectate, iar ele vor scumpi acele tipuri de credite pentru care au fost penalizate, ca să acopere pierderea”. În traducere liberă - banca nu pierde niciodată. Ba mai mult, conform logicii băncii centrale, o instituţie de credit va include în costuri şi eventualele pierderi dintr-un proces colectiv, ceea ce înseamnă că BNR se aşteaptă ca banca respectivă să continue practica clauzelor abuzive...

O NOUĂ AMÂNARE? La rândul său, şeful direcţiei juridice a BNR, Alexandru Păunescu, a reiterat nevoia unei practici unitare în domeniu, dând ca exemplu decizii ale instanţei prin care s-a eliminat definitiv dobânda la un credit, întrucât a fost considerată „clauză abuzivă”: „Este imposibil ca printr-o hotărâre judecătorească să elimini însuşi preţul unui contract de credit”. Prezent la colocviu, secretarul de Stat în Ministerul Justiţiei, Aurel Moţiu, a evitat să îi contrazică pe cei de la BNR, mulţumindu-se să amintească mai multe decizii luate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene: „Au fost mai multe cazuri, în Slovacia, în Spania, când instanţa a procedat greşit, dispunând anularea unei clauze abuzive şi nu înlocuirea ei cu o altă regulă, care să recalibreze totuşi raportul juridic între bancă şi client. Asta nu-i opreşte pe furnizorii de servicii să tot introducă clauze abuzive, ştiind că, la un moment dat, vor fi obligaţi să le elimine şi vor plăti o penalizare, acoperită oricum prin scumpirea serviciilor”. Moţiu a mai precizat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu doreşte să preia procesele colective privind clauzele abuzive din contractele de credite şi că o soluţie ar putea fi Tribunalul Comercial. Din păcate, Moţiu nu a exclus o nouă amânare a modificării legii, astfel că românii ar putea să mai aştepte mult şi bine până să scape de abuzurile băncilor. O notă importantă - Guvernul a aprobat abia la mijlocul săptămânii înfiinţarea unui tribunal comercial în Bucureşti, care, printre altele, ar putea să preia (sau nu) procesele de gen.

O SCURTĂ RECAPITULARE La începutul anului, Guvernul decidea ca articolul din Codul de Procedură Civilă (CPC) care oferă posibilitatea de a denunţa în instanţă clauzele abuzive şi de a le elimina din toate contractele de prestări servicii (inclusiv credite bancare) să fie amânat până la 1 iulie. Cererea a venit din partea FMI, care a cerut un studiu de impact, la fel ca în 2010, când s-a cerut modificarea infamei OUG 50. Ulterior, după ce BNR şi Asociaţia Băncilor din România (ARB) au informat Guvernul că procesele colective ar costa instituţiile de credite între 600 milioane şi un miliard de euro, modificarea s-a schimbat, iar noul termen-limită a devenit octombrie. Potrivit spuselor lui Moţiu, în prezent nu mai există posibilitatea ca modificarea CPC să fie amânată, aşa că, de bine, de rău, ceva se va întâmpla în octombrie. Nu vă bucuraţi însă prea repede - se poate da oricând o Ordonanţă de Urgenţă.



12