Import de drujbe contrafăcute

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Import de drujbe contrafăcute

Eveniment 30 Octombrie 2014 / 00:00 2636 accesări

Polițiștii de frontieră și vameșii constănțeni au descoperit, în Portul Constanța Sud - Agigea, marfă contrafăcută în valoare de peste 800.000 de euro. Anchetatorii spun că, în baza analizei de risc, au fost efectuate verificări amănunțite asupra unui container sosit din China pentru o societate comercială cu sediul în Ipoteşti, judeţul Suceava. În urma controlului, oamenii legii au găsit 1.500 de drujbe, inscripţionate „URAL“, despre care există suspiciuni că ar aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale firmei „STIHL“. Valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate pe piață la prețurile produselor originale, a fost estimată la 832.000 de euro. Conform prevederilor legale, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute, pentru expertizare. Totodată, poliţiştii de frontieră au întocmit administratorilor firmei importatoare, doi cetățeni români, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.



12