Împrumut ipotecar sau de nevoi personale?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Împrumut ipotecar sau de nevoi personale?

Economie 02 Octombrie 2006 / 00:00 1015 accesări

Creditele de nevoi personale de valori mari sînt acordate, la majoritatea băncilor, numai cu garanţii imobiliare. Astfel, dacă luaţi un împrumut de nevoi personale cu scopul unei investiţii imobiliare şi vreţi să evitaţi ipoteca, nu veţi reuşi. Flexibilitatea acestui tip de credit comparativ cu cel ipotecar/imobiliar vine din faptul că puteţi ipoteca şi o altă locuinţă decît cea pe care o achiziţionaţi prin credit. Cel mai important avantaj al creditelor de nevoi personale garantate cu ipotecă este că banca nu cere avans. Pentru creditele ipotecare/imobiliare, garanţiile trebuie să acopere, potrivit normelor BNR, 133% din valoarea creditului. La cele de nevoi personale, garanţiile imobiliare acoperă 80% din valoarea creditului la BCR, iar la Finansbank 120%. La BRD şi Alpha Bank proporţia este de 133% şi la creditele de nevoi personale. În plus, dosarul unui credit de nevoi personale cu ipotecă este mai puţin stufos.

În cazul construcţiei de locuinţe, banca poate cere proiectul tehnic al construcţiei, deviz general de lucrări, devize pe obiecte, autorizaţie de construcţie, contract de construire sau de antrepriză ori grafic de execuţie a lucrărilor, documente care nu sînt cerute dacă optaţi pentru un împrumut de nevoi personale. Pe de altă parte, sumele finanţate prin creditele de nevoi personale sînt mai mici. Printr-un împrumut imobiliar, în general, se finanţează 75% din valoarea investiţiei, deci, în principiu, nu există sume maxime. Dar chiar şi cînd se fixează sume limită, acestea le depăşesc pe cele acordate prin nevoi personale. De exemplu, la BCR se pot obţine prin credite imobiliare şi sume de un milion de euro. La ABN Amro se finanţează, printr-un împrumut imobiliar, 400.000 de euro, iar printr-unul de nevoi personale 100.000 de euro. Banca Românească finanţează cu un credit de nevoi personale cu ipotecă pînă la 150.000 de euro, iar prin imobiliar 300.000 de euro. La ING creditul ipotecar ajunge pînă la 250.000 de euro, iar cel de nevoi personale la 150.000 de euro. Un alt punct forte al creditului ipotecar/imobiliar este perioada, care ajunge şi pînă la 30 de ani (Banca Românească, Finans Credit Ipotecar, ABN Amro, CEC, Bancpost, ING, Piraeus, Egnatia, C.R. Firenze, OTP), în timp ce creditele de nevoi personale se acordă pe termene de maximum 25 de ani. Acest lucru reprezintă un avantaj pentru cei care vor rate mai mici sau pentru cei care se califică mai greu pentru un împrumut. Dobînzile la creditele ipotecare/imobiliare sînt, în general, mai mici decît la cele de nevoi personale.



Ştiri recomandate

12