Ieri, 6 martie, cel care a fost Ernest Maftei, „Bădia”, geniu naţional al artei dramatice, naţionalist şi caracter integru, ar fi împlinit 89 de ani. Puţini ştiu că, dincolo de pasiunea pe care marele artist o punea pe scenă, viaţa acestuia nu a fost deloc mai puţin fascinantă.

„Bădia” s-a născut la 6 martie 1920, în comuna Prăjeşti, lîngă Bacău. La Şcoala Normală din Bacău a debutat cu versuri în revista „Liliacul”, editată împreună cu patru colegi. Tot aici intră în Frăţia de Cruce, organizaţie anticomunistă a tineretului legionar al cărui lider devine la vîrsta de 17 ani. În 1938, este încarcerat sub dictatura regelui Carol al II-lea, în lagărul de la Vaslui. Acest moment, în care a asistat, pe 21 septembrie 1939, la uciderea a cîteva zeci de legionari, l-a descris în numeroase interviuri. După fuga dictatorului din ţară, între 1941 şi 1945, a urmat Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi. Perioada studenţiei nu este lipsită de persecuţiile altui regim politic, cel al dictaturii militare antonesciene. A fost arestat şi condamnat pentru apartenenţa sa însufleţită la Mişcarea Legionară, dar a fost achitat de fiecare dată. Ca deţinut politic, a cunoscut încarcerarea în închisorile Galaţi, Jilava şi Văcăreşti. Terminarea războiului l-a găsit pe tînărul patriot şomer, fiind hăituit pentru credinţa sa politică. A jucat la Teatrul Poporului sub pseudonimul Erman Valahu. Pentru talentul său, a primit Meritul Cultural clasa I, la care, însă, a fost nevoit să renunţe, pentru a nu se deconspira. Ocuparea României de către comunişti a însemnat pentru Ernest Maftei un alt şir de persecuţii. A fost din nou arestat şi condamnat la temniţă. Talentul actoricesc îl salvează de la moarte şi este scos din lagăr, dar montorizat permanent de Securitate.

Cariera cinematografică şi-a început-o în 1953 cu pelicula „Desfăşurarea”. Va deveni unul dintre cei mai populari actori români. Alături de Colea Răutu şi alţi actori ai scenei româneşti, înfiinţează Uniunea Cineaştilor din România. A avut un palmares impresionant, peste 200 de filme. Printre peliculele în care a jucat la începutul carierei amintim „Desfăşurarea\" (1954), „Valurile Dunării\" (1959), „Tudor\" (1962) şi „Neamul soimăreştilor\", în 1964. Au urmat roluri importante în filme de referinţă ale cinematografiei naţionale: „Reconstituirea\" de Lucian Pintilie, „Dincolo de nisipuri\"- Radu Gabrea, „Duhul aurului\" - Dan Piţa sau „Ştefan cel Mare\" al lui Mircea Drăgan. În noaptea de 21 decembrie 1989, Ernest Maftei se implică la manifestaţia anticomunistă din Piaţa Universităţii. În acea noapte, la baricada de la Intercontinental, reuşeşte să ia două pistoale mitralieră dintr-un TAB cu care va pătrunde în sediul C.C. al P.C.R., după fuga lui Ceauşescu. În septembrie 1993, în timpul puciului de la Moscova, la radio Deutche Welle a fost nominalizat al cincilea pe presupusa listă a celor mai periculoşi anticomunişti, făcută de autorităţile de la Bucureşti. Rămîne memorabil răspunsul lui Ernest Maftei: „Hai că-s porci! Tocmai pe locul cinci şi nu pe primul?”

La vîrsta de 86 de ani, „Bădia” continua să fie un exemplu de demnitate, ignorînd „tentaţiile” mediocrităţii: în decembrie 2005, a refuzat oferta de a juca într-o telenovelă românească de slabă calitate, în ciuda celor 300 euro pe zi. A refuzat inclusiv premiul „Cel mai bun român” pe 2005, pentru că între cei nominalizaţi se numărau politicieni şi oameni de show de nivel submediocru. S-a stins din viaţă după o grea suferinţă, la 19 octombrie 2006, din cauza unui cancer pulmonar. Un Don Quijote real, „Bădia” şi-a înţeles viaţa ca pe o misiune în slujba neamului pe care l-a iubit necondiţionat, în ciuda suferinţelor pătimite din cauza patriotismului său. Rămîn memorabile versurile pe care Ernest Maftei le-a scris în primele clipe ale Revoluţiei, cînd a ieşit în stradă cu riscul sacrificiului: „În lutul greu din care am plecat/ Am frămîntat simţire./ Din ură am clădit iubire./ Între seninul din Înalt/ Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors /În lutul greu din care am plecat. /N-am fost învins, dar nici n-am cîştigat. / Mi-e barba albă, încîlcită, roasă./ Părinte, o să vin curînd acasă…”.