În România se moare din cauza hemoragiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În România se moare din cauza hemoragiilor

Sănătate 17 Aprilie 2010 / 00:00 534 accesări

Peste 1.800 de bărbaţi din România sunt înregistraţi ca pacienţi cu hemofilie, însă numărul celor care au această boală este mult mai mare, pentru că mulţi nu şi-au declarat afecţiunea sau nu au recunoscut simptomele pentru a cere îngrijire adecvată, potrivit Asociaţiei Română de Hemofilie (ARH). Majoritatea bolnavilor au vârste între 20 şi 50 de ani. „În timp ce în alte ţări pacienţii cu hemofilie duc de multă vreme o viaţă absolut normală, pacienţii din România continuă să moară din cauza hemoragiilor. În lipsă de informare şi de medicaţie corespunzătoare, orice rană sau efort le poate fi fatal”, spune preşedintele ARH, Daniel Andrei. Hemofilia este o tulburare genetică de sângerare, cauzată de lipsa anumitor factori de coagulare. Ea se transmite, la naştere, numai bărbaţilor şi nu poate fi vindecată, ci doar controlată pe durata vieţii. România se află pe locul 17 în Europa din punctul de vedere al numărului pacienţilor înregistraţi.



Ştiri recomandate

12