Începe selecția pentru șefia DIICOT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe selecția pentru șefia DIICOT

Justiție 17 Martie 2015 / 00:00 888 accesări

Candidații pentru șefia Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au avut timp până ieri să-și depună dosarele pentru a participa la selecția organizată de Ministerul Justiției (MJ). Potrivit unor surse, cu două ore înainte de expirarea termenului scadent, cinci procurori se înscriseseră pentru a ocupa scaunul de șef al DIICOT, însă MJ va anunța în cursul zilei de astăzi numărul final al candidaților. Cei care s-au înscris în competiție se vor întâlni astăzi cu ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, în vederea susținerii interviului. „Îi încurajez pe procurori să participe într-un număr cât mai mare la acest proces de selecție și îi asigur că toți cei care prin rezultatele lor au dovedit capacitate de organizare, analiză și sinteză, capacitate de comunicare și anticipare, integritate și imparțialitate în activitatea profesională vor avea șanse egale în a conduce o structură de Parchet cu performanțe apreciate deopotrivă în plan intern și internațional”, a afirmat Robert Cazanciuc, ieri, într-un comunicat de presă. Amintim că postul de procuror-șef al DIICOT a devenit vacant după demisia Alinei Bica, arestată preventiv pentru fapte de corupție.



12