Infochioşcuri la toate agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Infochioşcuri la toate agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă

Social 30 August 2008 / 00:00 670 accesări

Toate agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă vor avea infochioşcuri îână în primul semestru al anului 2009, de unde persoanele interesate de un loc de muncă vacant pot obţine informaţiile necesare, a declarat, vineri, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Ionel Muscalu. El a adăugat, cu prilejul „Zilei Porţilor Deschise”, că aceste infochioşcuri elimină cozile, cei interesaţi de un loc de muncă putînd accesa toate informaţiile privind locurile de muncă vacante. Muscalu a mai spus că un infochioşc are trei funcţii: căutarea unui loc de muncă, preluarea declaraţiilor de contribuţie la bugetul asigurărilor de şomaj (funcţie pentru angajatori) şi informarea privind modul de acces la un loc de muncă, actele necesare, drepturile angajaţilor. „În faţa unui infochioşc, clientul poate selecta funcţia cu privire la un loc de muncă, ce tip de loc de muncă doreşte, apoi i se face legătura cu baza de date unde se află el şi-i face o selecţie a locurilor de muncă disponibile, i le afişează pe ecran, informaţii pe care le poate tipări, iar cu bonul respectiv poate merge la agentul de plasare, astfel economisindu-se timpul în care clientul stă de vorbă cu reprezentantul agenţiei”, a explicat Muscalu. În prezent, sînt amplasate 10 infochioşcuri la agenţii judeţene şi unul la ANOFM, urmînd ca pînă în primul semestru al anului 2009 să fie implementate în toată ţara, a spus Muscalu. Acesta a adăugat că implementarea acestor infochioşcuri face parte dintr-un program de informare destinat cetăţenilor, finanţat de UE. El a susţinut că aceste puncte de informare, care costă aproximativ 3.500 de euro, pot fi plasate şi în locurile cu flux mare de cetăţeni, cum sînt primariile sau supermarketurile. Amintim că “Ziua Porţilor Deschise” este un eveniment care se desfăşoară concomitent la sediul ANOFM şi la sediile agenţiilor teritoriale din ţară.



Ştiri recomandate

12