Informațiile membrilor CSAT interceptați ar trebui protejate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Informațiile membrilor CSAT interceptați ar trebui protejate

Politică 17 Martie 2015 / 00:00 756 accesări

Premierul Victor Ponta a afirmat că i-a spus preşedintelui Klaus Iohannis că trebuie găsită o soluţie de protejare a informaţiilor deţinute de un membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pentru situaţiile în care un procuror interceptează convorbirile telefonice ale acestuia. Declarația premierului vine în contextul în care ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, membru al CSAT, era interceptat telefonic sau ambiental. Întrebat dacă, potrivit legii, SRI are dreptul sau obligaţia să-l informeze pe premier în legătură cu anumite suspiciuni, Ponta a răspuns că aceasta este o altă discuţie, care impune o soluţie de protejare a anumitor informaţii. În opinia sa, trebuie găsită o soluție de protecție a informațiilor căci ”membrii CSAT au acces la nişte date confidenţiale, care ţin de strategia noastră, de operaţiuni externe”. El a făcut referire la situaţia în care pentru fostul ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, care era membru al CSAT, a fost emis un mandat de interceptare, ceea ce a ridicat o problemă destul de delicată legată de informaţiile pe care acesta le putea comunica telefonic.



12