Insulină, doar în spitale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Insulină, doar în spitale

Social 04 Aprilie 2007 / 00:00 762 accesări

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice au reuşit, încă o dată, să bulverseze pacienţii, anunţînd că de la 1 aprilie insulina, medicaţia oncologică şi cea post-transplant se va găsi în farmaciile cu circuit deschis. Acest lucru nu s-a întîmplat. Pacienţii nu au avut foarte mult de suferit deoarece îşi pot procura medicaţia la fel ca şi în lunile anterioare, de la farmacia spitalului. Cu toate acestea, bolnavii sînt de părere că măsura ca insulina şi restul medicamentelor să fie găsite în farmaciile cu circuit deschis este bine venită, deoarece îi va scuti de drumuri inutile la spital, mai ales pe cei din provincie care trebuie să vină la farmaciile spitalelor municipale sau la cea din Spitalul Judeţean. “Deocamdată, lista de insuline, medicamente oncologice şi stări post-transplant nu a fost definitivată. Chiar dacă aveam insulină în farmacii, nu o puteam elibera, deoarece nu avem soft-ul pentru calculator, care, de asemenea, nu este gata. Logistica nu a fost încă pusă la punct, dar am înţeles ca va fi terminată în cel mai scurt timp”, a declarat preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Constanţa, Luminiţa Mitrea. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că eliberarea insulinelor nu costituie o problemă în aceste zile, mai ales că pînă în 15 aprilie medicaţia antidiabetică, cea oncologică şi post-transplant este livrată de către farmaciile spitalelor. Mai mult, medicamentele din cele trei programele naţionale sînt eliberate gratuit bolnavilor. Potrivit demnitarului, adaosul comercial practicat în 2007 este de 1,5%, faţă de zero în 2006. Farmaciştii sînt de părere că nu toate unităţile farmaceutice se vor aproviziona cu insulină, deoarece este posibil să nu existe adresabilitate. Mai mult, unităţile farmaceutice care vor elibera insuline, medicamente oncologice şi post-transplant au nevoie de frigidere, deoarece aceste tratamente trebuie păstrate la anumite temperaturi. “Aceasta nu este o problemă, deoarece toate farmaciile sînt dotate cu frigidere. Insulinele şi medicamentele din celelalte două programe nu sînt singurele tratamente care trebuie ţinute la frigider. Cele care nu au această dotare, nu au autorizaţie de funcţionare. Este posibil ca farmaciile cu adresabilitate mare să aibă nevoie de încă un frigider, dar vom stabili acest lucru după ce vom constata care sînt unităţile farmaceutice la care merg mai mulţi insulino-dependenţi”, a declarat Mitrea.



12