Ioan Mureşan, cercetat pentru că ar fi intermediat o dare de mită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reţinut de DNA, eliberat de Tribunal

Ioan Mureşan, cercetat pentru că ar fi intermediat o dare de mită

Eveniment 08 Octombrie 2007 / 00:00 748 accesări

Fostul ministru al Agriculturii, ţărănistul Ioan Avram Mureşan, deja în proces în calitate de inculpat într-un dosar pentru deturnare de fonduri, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată şi fals intelectual, este, din nou, în atenţia procurorilor. De această dată, Mureşan este acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi intermediat darea de mită între un om de afaceri şi un demnitar. \"În cursul lunii septembrie 2007, învinuitul Mureşan Ioan a înlesnit transmiterea promisiunii şi darea unor produse în valoare de 1.500 de lei şi a sumei de 15.000 euro de la învinuitul Ciorbă Gheorghe, om de afaceri, unui demnitar al statului român, pentru ca acesta din urmă să favorizeze firmele omului de afaceri la licitaţii publice organizate de instituţii publice aflate în subordinea demnitarului. În acelaşi scop, învinuitul Ciorbă Gheorghe, prin intermediul lui Mureşan Ioan a promis că va oferi şi un autoturism de lux\", se arată într-un comunicat remis presei de DNA. Mureşan a fost reţinut sîmbătă seara pentru audieri, după ce, anterior, i s-a percheziţionat casa din Firiza, judeţul Maramureş, la cererea procurorilor DNA, în baza unui mandat emis în cursul aceleiaşi zile. Mureşan a fost dus la Bucureşti, iar procurorii anticorupţie au emis pe numele lui o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Procurorii anticorupţie au finalizat ieri, în jurul prînzului, audierile, iar după-amiază, Mureşan a fost prezentat în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Magistraţii au respins cererea de arestare preventivă a lui Mureşan, instanţa dispunînd ca fostul ministru al Agriculturii să nu părăsească ţara pe o perioadă de 29 de zile. Totodată, Mureşan va trebui să se prezinte pe perioada cercetărilor la organele de urmărire penală şi de poliţie ori de cîte ori este chemat, să nu îşi schimbe domiciliul fără să anunţe şi să nu poarte arme. De asemenea, el nu are voie să ia legătura şi să comunice cu celelalte persoane cercetare în acest dosar. În condiţiile în care ordonanţa de reţinere a lui Mureşan expira aseară, procurorii anticorupţie au atacat cu recurs decizia Tribunalului Bucureşti de respingere a cererii de arestare preventivă a fostului ministru al Agriculturii, existînd posibilitatea ca solicitarea DNA să fi fost judecată, tot aseară, la Curtea de Apel Bucureşti.

Miluţ va cere o “anchetă europeană împotriva DNA-ului corupt, care se dedă la acţiuni staliniste”

Potrivit unor surse judiciare, demnitarul căruia Ioan Avram Mureşan urma să îi dea mita de la Gheorghe Ciorbă pentru a favoriza firmele omului de afaceri este Decebal Traian Remeş, actualul ministru liberal al Agriculturii. Acesta a declarat ieri, într-o emisiune televizată, că nu are un răspuns la acuzaţiile care i se aduc şi va afla despre ce este vorba, susţinînd că Mureşan a fost o ţintă politică şi, probabil, ca urmare a unor \"ieşiri\", acum a devenit şi el o ţintă. Remeş a mai spus că nu îl cunoaşte pe omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, nu are legătură cu acest caz şi nu a fost citat la DNA. În schimb, omul de afaceri Gheorghe Ciorbă a fost implicat, în ultimii doi ani, în două anchete penale ale DNA, în calitate de denunţător. Premierul Călin Popescu Tăriceanu susţine că nu îşi face multe probleme în cazul în care numele vreunui ministru ar fi, în perioada următoare, vehiculat într-un scandal de corupţie, întrucît, în opinia sa, miniştrii sînt vizaţi într-o campanie politică generată de apropierea alegerilor pentru Parlamentul European. O reacţie dură la reţinerea lui Mureşan a avut preşedintele PNŢCD, Petre Marian Miluţ, care l-a somat pe procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, să prezinte acuzaţiile, în caz contrar PNŢCD urmînd să ceară o \"anchetă europeană\" împotriva DNA. Liderul ţărăniştilor a apreciat, într-o conferinţă de presă, că reţinerea fostului ministru al Agriculturii este o comandă politică, venită imediat după contramanifestaţia PNŢCD la mitingul organizat, în urmă cu o săptămînă, de preşedintele Traian Băsescu în Piaţa Universităţii. \"Ioan Avram Mureşan a fost săltat de DNA tot sîmbătă şi la aceeaşi oră la care a avut loc contramanifestaţia. E clar că e vorba de o comandă politică”, a afirmat Miluţ, adăugînd: \"În caz contrar, oamenii noştri care se vor deplasa săptămîna viitoare la Bruxelles vor cere o anchetă europeană împotriva acestui DNA corupt, care se dedă la acţiuni staliniste”.



12