Iohannis nu crede că mai sunt şanse să fie premier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iohannis nu crede că mai sunt şanse să fie premier

Politică 17 Septembrie 2010 / 00:00 484 accesări

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, nu crede că mai are şanse de a deveni premier, în condiţiile politice actuale: “Şanse au fost în toamna trecută. Acum, nu. După părerea mea, nu”. Întrebat, ieri, de presă, în ce relaţii se află, în ultima perioadă, cu liderul PNL Crin Antonescu sau cu cel al PSD Victor Ponta, Iohannis a spus că este “în relaţii bune” şi că se va mai întâlni cu cei doi. În plus, acesta a precizat că are discuţii legate de eşichierul politic la întâlnirile pe care le are cu liberalul Antonescu. De altfel, liderul PNL i-a făcut, la începutul lunii septembrie, o vizită primarului Iohannis, la sediul Primăriei Sibiu. La finalul acesteia, Iohannis a declarat că au discutat “politică şi situaţia actuală”. Preşedintele PNL a declarat, luni, că, din punctul său de vedere, Johannis este în continuare o variantă de premier care poate fi discutată, având şi susţinere publică, dar fiind şi soluţia care “a decuplat” UDMR şi grupul minorităţilor de la “majoritatea lui Boc”, în 2009. Antonescu a mai spus că Johannis a fost susţinut la acea vreme şi de multe nume importante din PSD. Liberalul spune, însă, că deşi varianta Iohannis ca premier în fruntea unui Guvern de criză “rămâne în picioare”, nu ştie în acest moment dacă primarul Sibiului ar accepta o nouă ofertă.

Taguri articol


12