Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Florianopolis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Florianopolis

02 August 2016 / 20:28 292 accesări

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, ocupanta locului 31 în clasamentul mondial WTA, a câştigat, marţi, scor 6-1, 6-2, partida disputată împotriva sportivei Paula Cristina Goncalves din Brazilia şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Florianopolis (Brazilia).

Partida dintre cele două sportive a durat o oră şi zece minute. Begu nu i-a dat prea multe şanse adversarei, care a reuşit să câştige doar un singur game în primul set. Sportiva din Bucureşti s-a impus, scor 6-1, în primul act, după ce a reuşit să câştige de două ori contra serviciului.

Actul secund s-a desfăşurat sub aceleaşi coordonate. Irina a rueşit break-ul în game-ul trei, iar adversara sa nu s-a putut ridica la nivelul impus. Begu a câştigat din nou pe serviciul lui Goncalves în penultimul game al meciului şi a servit pentru câştigarea partidei. În final, Irina s-a impus, scor 6-2, şi setul secund.

Pentru calificarea în sferturi, Begu şi-a asigurat un cec în valoare de 6.175 dolari și 60 de puncte WTA. Românca, a doua favorită a turneului de la Florianopolis, se va lupta pentru un loc în semifinale cu câștigătoarea întâlnirii dintre japoneza Nao Hibino (nr.7) și Veronica Cepede Royg din Paraguay.



12