Irlanda - Mărturie ciudată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Irlanda - Mărturie ciudată

Externe 28 Septembrie 2006 / 00:00 642 accesări

Premierul irlandez, Bertie Ahern, a recunoscut că a primit echivalentul a 50.000 de euro de la circa zece prieteni în perioada în care era ministru de Finanţe, la începutul anilor '90. Această sumă, primită în două tranşe, avea ca scop plata facturilor într-o perioadă în care era pe cale de a divorţa de soţia sa, Mirian, a explicat Ahern. În opinia sa, acceptarea acestor bani în timp ce era ministru de Finanţe nu l-a compromis şi nu a încălcat codul etic. Ahern este premier din 1997. "Este vorba despre prieteni apropiaţi, care nu aveau interese comerciale de obţinut din partea mea. Nu este vorba despre corupţie. Nu a fost urmărit nici un favor şi nu a fost obţinut nici unul", a afirmat premierul. Ahern consideră această sumă de bani "o datorie de onoare" şi le-a spus prietenilor că le va înapoia în totalitate bani împrumutaţi, inclusiv dobînda, dar nu a fost cazul. Premierul irlandez este supus presiunilor după ce cotidianul "The Irish Times" a dezvăluit săptămîna trecută că un tribunal din Irlanda anchetează vărsarea unei sume de bani în conturile sale.



12