Italia, campioană mondială

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Finala mare: Italia - Franţa 1-1, 5-3 după lovituri de departajare

Italia, campioană mondială

Sport 10 Iulie 2006 / 00:00 856 accesări

Marea finală a celei de-a 18 ediţii a turneului final al CM s-a încheiat în favoarea Italiei, după prelungiri şi executarea loviturilor de departajare. După o partidă interesantă, în care doar eliminarea lui Zidane, pentru un gest nesportiv, a umbrit spectacolul sportiv, italienii au obţinut al patrulea titlu mondial din istorie.

Partida de la Berlin a început cu accidentarea lui Henry, lovit de Cannavaro la centrul terenului chiar în primul minut de joc. Atacantul francez şi-a revenit cu greu, după ce a primit îngrijiri medicale. În min.5, Zambrotta a primit cartonaşul galben pentru un fault dur asupra lui Vieira, iar peste un minut Malouda a obţinut un penalty, la o intervenţie imprudentă a lui Materazzi. Zidane l-a învins cu o "scăriţă" pe Buffon, balonul lovind mai întîi bara transversală. În min.9, Franţa a fost la un pas de 2-0, Materazzi deviind pe lîngă poartă şutul-centrare al lui Sagnol. Italia a revenit în atac şi a restabilit egalitatea în min.19. Corner executat de Pirlo şi Materazzi a cîştigat duelul aerian cu Vieira, trimiţînd balonul, cu capul, în plasa porţii lui Barthez. Italienii au fost la un pas de 2-1 în min.36, dar mingea reluată de Toni a nimerit bara transversală. Repriza a doua a început cu atacuri de ambele părţi, iar în min.62 Toni a înscris, însă golul a fost anulat din cauza poziţiei de ofsaid a atacantului italian. Tot Italia a fost aproape de gol în min. 77, dar Pirlo a trimis balonul puţin pe lîngă poarta lui Barthez. 1-1 după 90 de minute şi au urmat prelungirile. Ribery, în min.98, a dat mari emoţii suporterilor italieni, iar în min.103 Buffon a salvat in extremis lovitura de cap a lui Zidane. Acelaşi Zidane a comis un gest incalificabil în min.111, lovindu-l cu capul pe Materazzi, iar cartonaşul roşu a fost inevitabil. Rămaşi în zece, francezii au dus meciul la loviturile de departajare, acolo unde Zeiţa Fortuna a fost de partea Italiei.

Au evoluat formaţiile - Italia (antrenor Marcello Lippi): Buffon - Zambrotta, Cannavaro, Materazzi, Grosso - Camoranesi (86 Del Piero), Gattuso, Pirlo, Perrotta (61 Iaquinta) - Totti (61 De Rossi) - Toni; Franţa (antrenor Raymond Domenech): Barthez - Sagnol, Thuram, Gallas, Abidal - Makelele, Vieira (56 A.Diarra) - Ribery (99 Trezeguet), Zidane, Malouda - Henry (107 Henry). Au marcat: Materazzi 19/ Zidane 7-pen. Lovituri de departajare: Pirlo 1-0; Wiltord 1-1; Materazzi 2-1; Trezeguet - ratare; De Rossi 3-1; Abidal 3-2; Del Piero 4-2; Sagnol 4-3; Grosso 5-3. Cartonaşe galbene: Zambrotta/ Sagnol, A.Diarra, Malouda. Cartonaş roşu: Zidane 111. Au arbitrat: Horacio Elizondo - Dario Garcia şi Rodolfo Otero (toţi din Argentina).

Taguri articol


12