Joburi în UE. Poți câștiga până la 50.000 de euro pe an!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Joburi în UE. Poți câștiga până la 50.000 de euro pe an!

Social 28 Octombrie 2015 / 14:44 933 accesări

Vrei să muncești peste hotare? Companiile din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 2.384 de locuri de muncă. De exemplu, Belgia caută un proiectant în construcții și doi directori de audit în servicii financiare. Ca director de audit puteți câștiga între 3.000 și 5.000 de euro brut pe lună, spun reprezentanții companiei angajatoare. Însă cerințele sunt numeroase: trebuie să cunoașteți olandeză/engleză sau franceză/engleză și să aveți experiență în domeniu de cel puțin 2 ani. Republica Cehă pune la dispoziție 197 de joburi (lucrători în producţie, șoferi transport marfă, IT Service Desk Analyst etc.). În Finlanda se caută personal pentru curățenie, iar Germania oferă 127 de joburi, în diverse domenii (tehnicieni fizică laborator, asistenți medicali generaliști, electricieni, asistenți de manager, agenți de securitate etc.). În Suedia se caută 120 de români care pot câștiga până la 4.700 de euro brut pe lună. Se oferă posturi pentru ingineri laboranți, microbiologi, dar și pentru ingineri de testare software. Marea Britanie oferă 345 de posturi. Se caută îngrijitori de persoane, îngrijitori de persoane cu demență sau asistenți medicali. În Norvegia sunt disponibile 24 de joburi, pentru dulgheri, tinichigii, doctoranzi în inginerie biomedicală/biofizică sau instalatori de ventilație. Un doctorand poate câștiga 49.225 de euro brut pe an și poate primi compensații suplimentare pentru familie și mobilitate. Cei dornici să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând portalul EURES național, www.eures.anofm.ro, sau se pot adresa biroului specializat din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanţa, la numărul de telefon 0241/481.553, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

În Spania se caută un maseur, care va câștiga 960 de euro net pe lună, cu condiția să cunoască limba germană. În Spania mai este nevoie și de 800 de muncitori necalificați în agricultură. Pentru români sunt disponibile și trei locuri de muncă în Polonia, dacă vor să lucreze ca lăcătuși-sudori, dar se oferă și 50 de joburi în Ungaria, pentru operatori asamblare, care trebuie să cunoască limba maghiară. Slovacia vrea să angajeze 300 de români, printre care și asamblori de mașini și echipamente mecanice, iar Franţa pune la dispoziție trei locuri de muncă pentru tăietori de lemne și agenți de curățenie. Și în Portugalia sunt disponibile posturi pentru muncitori necalificați în agricultură. Se caută 400 de persoane interesate de munca pământului.

Taguri articol
EURESJoburiUELoc de muncășomeri


12