Jovica Cvetkovic a semnat contractul cu HCM

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jovica Cvetkovic a semnat contractul cu HCM

Sport 31 Iulie 2010 / 00:00 861 accesări

Începând de ieri, campioana României la handbal masculin are antrenor principal cu acte în regulă, după ce sârbul Jovica Cvetkovic a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane. „Gata, am rezolvat şi problema antrenorului principal. Contractul este semnat pe doi ani de zile, însă sper ca înţelegerea să se extindă apoi pe mai mulţi ani. Obiectivele sunt clare pentru orice antrenor pe care l-a avut HCM-ul: câştigarea campionatului, Cupei României şi cel puţin prezenţa în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Contractul a fost stabilit la Constanţa de comun acord cu preşedintele clubului, Nicuşor Constantinescu, iar eu m-am deplasat personal la Zlatibor pentru a oficializa acest lucru“, a declarat directorul executiv, Nurhan Ali. „Nu ştiu cine pe cine a ales de această dată. Sunt foarte mulţumit că am ajuns la această echipă, una cu jucători foarte buni şi cu ambiţii foarte mari. Ambiţiile mele sunt ca echipa să joace un handbal foarte modern şi foarte plăcut. Voi face tot ce depinde de mine pentru a realiza acest lucru“, au fost primele cuvinte ale noului antrenor principal al echipei, sârbul Jovica Cvetkovic. Tot ieri, centrul macedonean Branislav Angelovski, aflat în pregătire cu formaţia noastră, a semnat un contract valabil tot pe o perioadă de doi ani, însă acesta va intra în vigoare doar după efectuarea vizitei medicale de către handbalistul în vârstă de 33 de ani.

HCM SE MUTĂ ÎN GERMANIA. După o perioadă de pregătire în localitatea Zlatibor (Serbia), destinată în special acumulării fizice, lotul HCM-ului se va muta de duminică în Germania, pentru cel de-al doilea cantonament al verii. HCM va participa în perioada 3-7 august la turneul “Sparkassen Cup“, alături de alte 15 formaţii din Germania, Polonia, Bosnia Herţegovina, dar şi naţionala Belarusului.



12