Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea au fost reţinuţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea au fost reţinuţi

Politică 29 Aprilie 2014 / 19:08 272 accesări

Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost reţinuţi, astăzi, de procurorii DNA, care vor cere acestei instanţe arestarea lor preventivă în dosarul de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare. Decizia referitoare la propunerile de arestare nu va fi definitivă, ea putând fi contestată la instanţa supremă. DNA a precizat că în acest dosar sunt urmăriţi penal şi Ion Boraciu şi Florian Alexandru. Potrivit anchetatorilor, în 2013, Mustaţă, Boraciu şi Alexandru au constituit un grup infracţional organizat, sprijinit de Curea, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale. Surse judiciare au declarat că o contestaţie în anulare formulată de Mihai Stoica, o cerere de reducere a pedepsei şi una de eliberare din arest se numără printre dosarele în legătură cu care judecătorul Stan Mustaţă ar fi cerut mită de la inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor soluţii favorabile acestora. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat, astăzi, reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului Stan Mustaţă. Potrivit DNA, în acest dosar sunt urmărite penal şase persoane, suspectate de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Judecătorul Stan Mustaţă trebuia să judece, astăzi, împreună cu un alt magistrat, apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind modul de privatizare a ICA.

Taguri articol


12