Judecătorul Stan Mustaţă, suspectat că ar fi luat mită - Update

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecătorul Stan Mustaţă, suspectat că ar fi luat mită - Update

Politică 29 Aprilie 2014 / 13:48 229 accesări

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, este suspectat că ar fi cerut bani în dosarul ICA, dar şi în alte cauze pe care le avea în soluţionare, au declarat astăzi, surse judiciare. Potrivit surselor citate, judecătorul Stan Mustaţă ar fi pretins bani, dar şi bunuri, în mai multe dosare penale pe care le avea în soluţionare, atât cauze simple, cât şi complexe, între care ar fi şi dosarul în care sunt judecaţi Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane, pentru fapte de corupţie privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Un alt dosar în care se suspectează că Stan Mustaţă ar fi pretins bani este cel în care Mihai Stoica a formulat o contestaţie în anulare în cazul condamnării primite în dosarul transferurilor de jucători. Magistratul Stan Mustaţă, care judeca cererea lui Mihai Stoica, a declarat contestaţia în anulare ca fiind admisibilă în principiu şi a amânat judecarea cauzei pentru 23 mai.

Update: Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, un grefier de la aceeaşi instanţă şi alte patru persoane sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie, a anunţat, astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie. Potrivit DNA, în această cauză există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, judecătorul Stan Mustaţă şi celelalte cinci persoane, între care un grefier de la Curtea de Apel Bucureşti, au constituit sau aderat la un grupul infracţional în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale. Cei şase sunt suspectaţi de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În această cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Taguri articol


12