Juniorii de la CVM Tomis, învingători şi în Bulgaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei pe plajă / Festivalul Internaţional Olimpic al Speranţelor

Juniorii de la CVM Tomis, învingători şi în Bulgaria

Sport 15 Iunie 2013 / 00:00 1156 accesări

La începutul acestei săptămâni, marţi şi miercuri, în Bulgaria, la Albena, s-a desfăşurat a şasea ediţie a Festivalului Internaţional Olimpic al Speranţelor din Bulgaria, competiţie rezervată sportivilor cu vârsta între 14 şi 18 ani. La această competiţie a fost invitată şi România, iar din delegaţia ţării noastre au făcut parte şi trei sportivi de la Club Volei Municipal Tomis Constanţa.

Voleibaliştii Adrian Aciobăniţei (15 ani), Robert Vologa (17 ani) şi Eduard Ocunschi (18 ani) au reprezentat România în întrecerea de volei pe plajă şi au câştigat turneul, obţinând trei victorii din tot atâtea posibile. În grupă, jucătorii de la CVM Tomis, care au fost însoţiţi de antrenorul Răzvan Parpală, s-au impus, cu 2:0, în cele două meciuri susţinute în compania echipelor din Bulgaria, iar în marea finală, în formula Aciobăniţei - Vologa, constănţenii au dispus, cu 2:1, de prima formaţie din Bulgaria.

„Este altceva să joci volei pe plajă. Suprafaţa de joc este mai greoaie, iar pentru noi, care doar ce am trecut de la parchet la nisip, acomodarea a fost mai dificilă. În finală am întâlnit cea mai bună echipă a bulgarilor, care ne-a pus probleme, dar băieţii noştri s-au mobilizat şi au reuşit să câştige”, a declarat antrenorul Răzvan Parpală.

Obişnuiţi cu victoriile în acest sezon, după ce au devenit campioni la juniori şi cadeţi, voleibaliştii constănţeni au făcut rapid trecerea de la parchetul sălii la nisip, mai ales că sezonul de volei pe plajă se apropie. „Suntem mulţumiţi, pentru că am reuşit să câştigăm o nouă medalie, iar pentru mine este prima medalie la volei pe plajă. Sunt şi mai fericit, mai ales că medalia a fost de aur. Este mai dificil să joci pe nisip, iar noi am avut puţin timp să ne pregătim. Am muncit foarte mult şi rezultatele au fost foarte bune în acest sezon”, a spus Robert Vologa, care a împlinit, marţi, în Bulgaria, vârsta de 17 ani, primind din partea gazdelor o medalie olimpică personalizată. „A fost o surpriză foarte plăcută, am primit un cadou şi pot spune că a fost o zi minunată de naştere”, a adăugat Vologa.

CN DE VOLEI PE PLAJĂ PENTRU CADEŢI ŞI JUNIORI, LA CONSTANŢA. „Ca o recunoaştere a valorii tinerilor sportivi constănţeni, conducerea Federaţiei Române de Volei, la propunerea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a decis ca România să fie reprezentată în întrecerea masculină de volei pe plajă de trei voleibalişti şi un antrenor de la CVM Tomis. Aceştia şi-au dovedit încă o dată valoarea, chiar şi într-o competiţie de volei pe plajă şi s-au impus în Bulgaria, acolo unde şi echipa feminină a României a fost învingătoare. Urmează acum Campionatele Balcanice de volei rezervate speranţelor, cadeţilor şi juniorilor, din loturile României urmând să facă parte mai mulţi jucători de la CVM Tomis, iar după aceea sperăm ca jucătorii constănţeni să obţină noi medalii şi în campionatul de volei pe plajă. Mai ales că, în organizarea Clubului de Volei Municipal Tomis Constanţa, ediţia din acest an a Campionatelor Naţionale de Volei de Plajă rezervate cadeţilor şi juniorilor, masculin şi feminin, programate iniţial la Arad, vor avea loc, în cursul lunii august, la Constanţa”, a declarat Serhan Cadâr, directorul executiv al CVM Tomis Constanţa şi preşedintele Comisiei Naţionale de volei pe plajă din cadrul Federaţiei Române de Volei.



12