Juriul Festivalului Mamaia a ales candidaţii pentru secţiunile Interpretare şi Creaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Juriul Festivalului Mamaia a ales candidaţii pentru secţiunile Interpretare şi Creaţie

Monden 03 August 2007 / 00:00 693 accesări

Juriul Festivalului Mamaia 2007 a ales, după trei zile de preselecţie, cei 20 de candidaţi pentru secţiunea Interpretare şi cele 18 piese pentru secţiunea Creaţie, care vor concura în cadrul festivalului ce va avea loc între 23 şi 26 august. La preselecţie au fost prezenţi 80 de candidaţi, la Interpretare şi 93 de piese pentru secţiunea Creaţie. „Deşi mare parte dintre ei sînt tineri, concurenţii de anul acesta au avut o prestaţie surprinzător de bună şi de lucidă: nu au venit doar să încerce, ci au fost foarte riguroşi, cu bune cunoştinţe de muzică, iar nivelul a fost foarte ridicat. Dovada este că ultima notă de intrare a fost 9,30, spre deosebire de alţi ani, cînd se intra şi cu 7,50-8,00”, a declarat Mădălin Voicu, preşedintele juriului.

Concurenţii de la Interpretare sînt din toate colţurile ţării: Bucureşti, Piteşti, Bacău, Sighetul Marmaţiei, din comuna Holboca, judeţul Iaşi sau chiar din Chişinău. „S-au prezentat mulţi concurenţi din provincie, din toată ţara, şi mulţi concurenţi noi, tineri, care nu au mai venit în anii trecuţi”, a declarat realizatoarea TVR, Liana Săndulescu. La rîndul său, Mădălin Voicu, preşedintele juriului, a precizat: „Ne-am aşteptat să se păstreze ştacheta de propuneri ale compozitorilor din anii trecuţi, dar lucrurile nu au stat chiar aşa. Lucrările au fost mai slabe, mai puţin prelucrate, dar am selectat pentru concurs acele melodii care meritau, într-adevăr, să intre”.

Lista participanţilor la secţiunea Creaţie urmează a fi făcută publică în scurt timp, după ce se vor identifica textierii şi compozitorii pieselor acceptate.

Festivalul Mamaia 2007 va debuta cu concursul de Interpretare şi Creaţie, pe 23 şi 24 august, va continua cu seara de Recital, pe 25 august, şi se va încheia cu Gala Laureaţilor, pe 26 august.

Contractul dintre televiziunea publică şi Consiliul Judeţean Constanţa prevede că TVR va promova şi va transmite în direct Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia 2007. De asemenea, TVR 1 va difuza programul „Mamaia, ieri şi azi”, în perioada 10-22 august, o emisiune care prezintă agenda festivalului, informaţii de culise de la concurenţi, precum şi interviuri cu vedete care s-au lansat, de-a lungul timpului, la acest concurs.



12