Kaka este cel mai bun fotbalist al anului 2007

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Kaka este cel mai bun fotbalist al anului 2007

Sport 19 Decembrie 2007 / 00:00 569 accesări

Fotbalistul brazilian Kaka, de la formaţia AC Milan, a fost desemnat luni seară, la Zurich, jucătorul anului 2007 de Federaţia Internaţională de Fotbal, pe baza voturilor selecţionerilor şi a căpitanilor echipelor naţionale. Deja cîştigător al Balonului de Aur 2007, trofeu decernat de revista France Football celui mai bun fotbalist al Europei, Kaka, pe numele său complet Ricardo Izecson dos Santos Leite, a obţinut 1047 puncte şi i-a devansat în clasamentul întocmit în acest an de FIFA pe argentinianul Lionel Messi (Barcelona), care a adunat 504 puncte, şi pe portughezul Cristiano Ronaldo (Manchester United), cu 426 puncte obţinute. În vîrstă de 25 de ani, Kaka are contract cu AC Milan pînă în 2013 şi şi-a trecut în palmares în urmă cu cîteva zile un nou trofeu: cucerirea Campionatului Mondial al Cluburilor cu echipa sa de club. În 2006 jucătorul anului a fost desemnat fundaşul italian Fabio Cannavaro, de la Real Madrid, care în vara acelui an cîştigase titlul mondial cu echipa sa naţională.



12