Klaus Iohannis, o putere fără opoziție

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Klaus Iohannis, o putere fără opoziție
05 Decembrie 2019 / 11:02 4072 accesări 0 comentarii
Ștefan Silviu Molnar

Ștefan Silviu Molnar

Alegerile prezidențiale și mai ales procentul cu care Klaus Iohannis a învins-o în turul doi pe Viorica Dăncilă par să fi anihilat orice urmă de opoziție pentru guvernarea PNL care, pe față, este acum dirijată de la Palatul Cotroceni. De altfel, așa cum se constată acum, chiar înainte de alegeri, nu puțini au fost cei care au spus că intrarea în turul doi a Vioricăi Dăncilă și înfrângerea pe care o va suferi vor însemna capitularea opoziției în fața unei guvernări, pe care, în ciuda tuturor regulilor constituționale, o manevrează președintele.

Interesant este faptul că PSD pare un partid copleșit de victoria lui Klaus Iohannis, un partid care, prin actuala conducere colectivă, a cărei voce pare a fi Marcel Ciolacu, a semnat capitularea. Și nu numai că a capitulat, dar pare că s-a predat cu arme, bagaje, chiar și cu cal cu tot, „generalului” Klaus Iohannis. Prin înfrângerea Vioricăi Dăncilă pare că s-a încheiat și procesul, început chiar din zilele de după alegerile din 2016, de destructurare și pulverizare a PSD. Cu complicitatea unor lideri locali ai partidului, bucurându-se de sprijinul unei așa-zise societăți civile, cu sprijinul unei prese care nu s-a sfiit să publice „fake news”-uri, cu un aparat de propagandă care a inventat eficient „ținte false”, care a discreditat principalii opozanți pe toate planurile, mașinăria dreptei și a Serviciilor Secrete, aflate la dispoziția și în slujba lui Klaus Iohannis, sunt la momentul în care și-au adus opozanții la stadiul de simple marionete politice, care de multe ori nici măcar nu mai mimează opoziția.

Mai mult. Cu aceleași instrumente descrise mai sus, Klaus Iohannis și camarila, cu largul sprijin al PPE și al liderilor Uniunii Europene, au reușit instaurarea unui regim de dictatură personală, a regimului Klaus Iohannis, deși, pervers, propagandistic și ironic încă îl numim „regim democratic”, cu standard european.

Avem un președinte care prin obedienți și interpuși de mucava, face agenda politică a guvernului, pe cea a parlamentului, pe cea a societății civile, face regulile sistemului judiciar și poate impune chiar decizii, prin faptul că emite decretele de numire în funcție a procurorilor și judecătorilor, cărora le semnează și decretele de revocare.

În aceste zile, Klaus Iohannis este începutul și sfârșitul democrației, iar decizia lui, exprimată de multe ori prost și monosilabic, a devenit un fel de lege nescrisă, la care se raliază cea mai mare parte a clasei politice, începând cu premierul Ludovic Orban și încheind cu liderul Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Așa stând lucrurile, dincolo de entuziasmul și fericirea susținătorilor lui Klaus Iohannis, ar trebui să privim lucrurile cu rațiune și să ne gândim la faptul că puterea fără o opoziție puternică nu înseamnă democrație. Impunerea unor puncte de vedere în locul dezbaterii asupra lor, nu înseamnă progres în direcția bună, indiferent că vorbim de societate, economie, politică externă ori decizie strategică.

De altfel, așa cum s-a văzut la rectificarea bugetului, făcută de Ludovic Orban imediat după 21 noiembrie, adevărații câștigători în urma victoriei lui Klaus Iohannis sunt Serviciile Secrete, instituții care au primit mai mulți bani și asta în detrimentul educației, sănătății, transporturilor, culturii, adică al societății.

În acest context, sănătos pentru democrația noastră originală ar fi apariția unui nou partid, capabil să atragă electoratul lăsat liber de falimentul deja anunțat al PSD, un partid care este la un pas de a deveni unul minor și nesemnificativ. Un partid nou, capabil să preia mesajul și să dea un răspuns dorinței unui procent însemnat de alegători, care la alegeri au preferat în turul doi să stea acasă ori au votat cu Viorica Dăncilă pentru că nu le place Klaus Iohannis. Un partid capabil să pornească o discuție viabilă despre suveranitatea României și cum este ea (sau, mai bine zis, cum nu mai este exercitată) în Uniunea Europeană, un partid capabil să pună problema exploatării corecte a resurselor naturale ale României ori un partid capabil să promoveze legi viabile împotriva exportului financiar al marilor corporații, pe care îl practică din România spre țările de origine. Adică, ar fi nevoie de un partid care să reprezinte tot ceea ce nu reprezintă și ignoră regimul Klaus Iohannis.



Pagina a fost generata in 0.1211 secunde