La Mulţi Ani, Gheorghe Caruţiu!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

La Mulţi Ani, Gheorghe Caruţiu!

Cultură 18 Ianuarie 2008 / 00:00 4486 accesări

Plasticianul Gheorghe Caruţiu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP), Filiala Constanţa 1, a sărbătorit, ieri, împlinirea vîrstei de 51 de ani. Pictorul este absolvent al Institutului Naţional de Arte „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Secţia Pictură, promoţia 1982, iar în prezent, este lect. univ. drd. titular la Facultatea de Arte, Specializarea Pedagogie - Arte Plastice şi Decorative din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa. Din anul 1983, cînd a organizat prima sa expoziţie personală la Muzeul de Artă din Medgidia, şi pînă în prezent, artistul a vernisat numeroase expoziţii personale şi de grup, atît în ţară, cît şi peste hotare - Spania, Rusia şi Italia. Despre opera sa, criticul de artă Alice Dinculescu spune: „Universul creaţiei se compune, la Gheorghe Caruţiu, dintr-o lume a faunei şi florei, a obiectelor patinate de trecerea timpului, a clădirilor pline de farmecul unei supravieţuiri îndelungate în zbuciumul sau cenuşa istoriei. Gheorghe Caruţiu se simte excelent în lumea balcanică a acestui teritoriu”.

Personalitatea şi cariera artistică a pictorului Gheorghe Caruţiu au fost prezentate, de-a lungul timpului, în reviste, enciclopedii şi lucrări de specialitate, cum ar fi: „Enciclopedia Artiştilor Plastici Contemporani” de Vasile Florea, Revista Internaţională de Artă „Preda\'s” şi cărţile „Artişti dobrogeni” şi „Artele la malul mării” de Florica Cruceru. De asemenea, artistul a obţinut, în 1986 şi 1988, Premiul I pentru pictură la Expoziţia Interjudeţeană Constanţa. „Nu aş putea să spun că mă caracterizează mai mult forma sau mai mult culoarea. Mă preocupă ambele în aceeaşi măsură. Poate sînt mai respectuos cu forma şi mă las dus de instinct în culoare. În general, pictura este o confruntare permanentă a noastră, ca fiinţe, cu lumea, o descoperire permanentă. Prin pictură transmitem emoţia noastră zilnică despre lucruri, despre viaţă, despre moarte. Sînt legat de lumea imediată din jurul meu şi transmit tot ce simt despre cosmos şi univers. Fac parte din cei care cercetează zona creativului, zona obiectelor recognoscibile şi mă regăsesc mai puţin în arta de tip ermetic, nonfigurativ”, a declarat Gheorghe Caruţiu.



12