Laboratorul IDS Constanţa, controlat de inspectorii CJAS

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În urma sesizărilor cititorilor „Telegraf”

Laboratorul IDS Constanţa, controlat de inspectorii CJAS

Eveniment 07 Septembrie 2007 / 00:00 4603 accesări

Pornit cu întîrziere din cauza taloanelor întîrziate, dar şi a sistemelor informatice folosite de Ministerul Sănătăţii Publice, programul de evaluare a sănătăţii românilor dă mari bătăi de cap autorităţilor medicale. Dacă cei mai mulţi din cei care ar fi trebuit să intre în posesia taloanelor le-au aşteptat mult şi bine, beneficiarii care au primit în timp util plicurile prin Poşta Română, nu le-au acordat prea mare atenţie. Taloanele în baza cărora se fac analizele medicale gratuite au ajuns şi la beneficiarii constănţeni, însă conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) susţine că mai sînt încă persoane care nu au trecut pragul medicului. \"Avem peste 30.000 de persoane care beneficiază de analize şi investigaţii de laborator, însă am mai trimis alte 13.000 de taloane către populaţie. Cu toate acestea, sînt pacienţi care au mers la medic pentru programare şi nu au ajuns la laborator, însă şi persoane care au primit taloanele şi nu au fost nici la medic, dar nici la laboratoare\", a declarat directorul adjunct la CJAS Constanţa, dr. Mihaela Vrînceanu. În urma sesizărilor apărute în urmă cu două zile pe site-ul cotidianului \"Telegraf\", cînd mai mulţi cititori au reclamat neregulile din laboratorul IDS, situat în zona Delfinariu, CJAS a demarat ieri un control în unitatea medicală. O echipă condusă de şeful Corpului de Control al CJAS, Laurenţiu Scupra, a descins la primele ore ale dimineţii pentru a verifica modul în care se desfăşoară activitatea în instituţie, de la programul de achiziţii, pînă la rezultatele investigaţiilor de laborator. \"Oamenii au fost nemulţumiţi de faptul că rezultatele investigaţiilor medicale erau fictive şi că personalul nu efectua analizele în laborator. Avem contract cu acest laborator din 2004, însă niciodată nu am avut probleme pînă în prezent”, a precizat directorul adjunct al CJAS, dr. Mihaela Vrînceanu. Dacă Laurenţiu Scupra a declarat că în urma verificărilor, nu se poate constata veridicitatea faptelor reclamate, directorul laboratorului IDS, Valentina Gagău, a precizat că toate informaţiile legate de procedurile de analiză pot fi verificate în orice moment. Pe de altă parte, Corpul de Control al CJAS va efectua în perioada următoare controale şi la persoanele fizice care nu şi-au achitat datoriile restante. \"Avem 19 persoane care au datorii de 10.000 de lei, însă mai sînt alţii care au chiar restanţe de 35.000 de lei\", a încheiat Mihaela Vrînceanu.



12