Lansarea rachetei nord-coreene, iminentă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lansarea rachetei nord-coreene, iminentă

Externe 20 Iunie 2006 / 00:00 960 accesări

Australia, Japonia şi Statele Unite au declarat că lansarea unei rachete intercontinentale de către Coreea de Nord ar genera consecinţe grave pentru regimul de la Phenian. Informaţiile apărute în presă în ultimele zile arată că regimul de la Phenian se pregăteşte să testeze o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune, reuşind să încheie procesul de alimentare a acesteia, fapt ce amplifică posibilitatea unei lansări în cel mai scurt timp. Mai mulţi oficiali americani au declarat că extragerea combustibilului dintr-o rachetă de tip Taepodong-2 este o operaţiune dificilă, ceea ce demonstrează că intenţia nord-coreenilor este foarte serioasă.

Unii oficiali americani consideră că liderul nord-coreean, Kim Jong Il, ar putea să încerce în acest fel să obţină cîştig de cauză în cadrul negocierilor multilaterale, la care participă cele două Coreei, Rusia, Statele Unite, Japonia şi China şi care au ca scop să convingă autorităţile de la Phenian să renunţe la ambiţiile sale nucleare. Statul comunist a adoptat deseori un comportament surprinzător pentru a atrage atenţia în momentele în care se simte neglijat şi ar putea să se simta ignorat deoarece Statele Unite se concentrează asupra problemelor nucleare cu Iranul.

Coreea de Nord ar fi încheiat procesul de alimentare a unei rachete balistice ce ar putea atinge statul Alaska, potrivit unor oficiali americani, dar vremea nefavorabilă ar putea amîna lansarea pînă cel mai devreme miercuri. Experţii susţin că în cauzul în care racheta nu este lansată în decurs de 48 de ore de la alimentare, combustibilul începe să se deterioreze şi să provoace defecţiuni în cadrul rachetei. Potrivit unui expert din cadrul Institutului coreean pentru unificare naţionala de la Seul, Cho Min, combustibilul poate fi menţinut în rachetă aproximativ o lună fără a provoca probleme majore.

Racheta care ar urma să fie testată este de tip Taepodong-2, un model care poate să parcurgă între 3.500 şi 4.300 de kilometri, avînd posibilitatea de a ajunge pînă în statul american Alaska, dar şi în Asia sau Rusia. Coreea de Nord nu dispune de o rachetă funcţională care să poată ajunge în regiunea continentală a Statelor Unite. Acesta ar fi primul test al regimului de la Phenian privind o rachetă cu rază lungă de acţiune, după ce în august 1998 a lansat o altă rachetă de tip Taepodong-1, ce a survolat Japonia şi a aterizat în Oceanul Pacific.



12